Faptul că a reușit să scape din „iadul” de la Mariupol, orașul-port la Marea Azov din estul țării, cu soția și cu fetița lui, înseamnă „viață”. „Asta a mai rămas din blocul meu. Noi locuiam la etajul trei”, spune el, în timp ce arată poza clădirii ruinate.

„Am operat la lumina telefonului”. Cum a salvat un chirurg viețile răniților din Mariupol
Așa arată blocul în care locuia familia Doroșenko.

Când bombele au explodat lângă Centrul Oncologic Mariupol, doctorul era la serviciu. A urmat „o lună ca o zi. O gardă continuă, ceva mai lungă!”.

„Au fost bombardamente constante de artilerie. În a patra sau a cincea zi am fost loviți de obuzul unui tanc”, rememorează medicul.

El arată setul de instrumente cu care a salvat viețile civililor. De multe ori, a scos gloanțele sau schijele fără anestezie: „Medicamentele se terminaseră”.

„Am operat la lumina telefonului”. Cum a salvat un chirurg viețile răniților din Mariupol
Trusa cu care a operat doctorul. Se văd urmele uscate de sânge.

„Dacă picau obuze în apropiere și erau răniți, târam persoanele la subsol, la adăpostul nostru antibombă. Nu aveam curent, am operat oamenii, militari și civili deopotrivă, la lumina telefonului mobil sau a lanternei”, afirmă dr. Doroșenko.

De îndată ce oportunitatea a apărut, medicul și familia sa au fost evacuați la Cerkasî, spre centrul Ucrainei.

Acum, după ce a fost o lună „urgentist” și ce a mai fost nevoie, Mark Doroșenko lucrează ca medic chirurg la Centrul Oncologic din Cerkasî. 

„Doctorul a venit cu atâta entuziasm! A povestit totul, a arătat totul. Este un medic al lui Dumnezeu”, a spus una dintre paciente, Lidia Mihailovna.

„Merită lăudat, are mâini de aur. Este un doctor și un om bun”, a completat asistenta Oksana Petrovna.

De la Cerkasî, doctorul „lui Dumnezeu” așteaptă victoria Ucrainei.

Foto: Suspilne.media

Urmărește pe Libertatea LIVETEXT cu cele mai noi informații despre războiul din Ucraina, declanșat de Rusia

Abonați-vă la ȘTIRILE ZILEI pentru a fi la curent cu cele mai noi informații.
ABONEAZĂ-TE ȘTIRILE ZILEI
Comentează
Google News Urmărește-ne pe Google News Abonați-vă la canalul Libertatea de WhatsApp pentru a fi la curent cu ultimele informații
Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.