Mergi direct la conținut »
Cimitir pentru animalele de companie la Caransebeș

Municipalitatea din Caransebeș va înființa un cimitir pentru animalele de companie, pe o suprafață de 5.000 de metri pătrați, amplasată în zona Valea Mare, o premieră pentru județul Caraș-Severin.

Animalele de companie vor putea fi conduse acum pe ultimul drum şi îngropate, în mod legal, şi în Caraş-Severin.

Autoritățile au luat această decizie după ce mai mulți caransebeșeni au cerut un astfel de spațiu, pentru a nu fi nevoiți să-și îngroape câinii, pisicile sau alte animale de companie în curte, sau mai rău, să le arunce în diferite locuri.

„A venit la mine o fetiță care mi-a pus o întrebare cât se poate de firească, dar la care nu m-am gândit până acum. Mi-a spus că ei i-a murit cățelul și mama ei nu a avut unde să-l îngroape, ca să poată să meargă să-l viziteze. În consecință, s-a aprobat în consiliul local un teren în zona Valea Mare pentru a se amenaja un cimitir de animale. Cei care locuiesc la bloc și au animale în apartament, dar și cei de la case care sunt nevoiți într-un mod trist să-și ia la revedere de la acești prieteni de încredere au o soluție într-un loc amenajat și chiar poate administrat de către un ONG pentru protecția animalelor. În acest fel își mai pot vizita prietenii care le-au stat alături. Caransebeșul poate deveni astfel un promotor al unei idei venite din partea unei fetițe. Până la urmă este o chestie de normalitate, nu îți moare câinele și îl îngropi în curte, în Occident sunt astfel de locații.”, a menționat edilul orașului, Marcel Vela.

În acest sens, municipalitatea va realiza un parteneriat cu un ONG care se ocupă de protecția animalelor.

Conform legii, toate primăriile din judeţ sunt obligate să identifice un teren pe raza localităţii pe care o administrează, în vederea amenajării unui astfel de perimetru, precizează medicul veterinar Pavel Borchescu – purtătorul de cuvânt al Direcţiei Sanitar-Veterinare şi pentru Siguranţa Alimentelor Caraş-Severin.

„Conform Ordinului 1069/ 2010 privind ecarisarea teritoriului toate primăriile ar trebui să aibă contract cu o unitate de neutralizare. În 2013 am primit o notă de serviciu prin care se prezenta ca variantă alternativă pentru eliminarea cadavrelor, identificarea unor terenuri unde ar urma ca leşurile animalelor să fie îngropate. Pe raza judeţului Caraş-Severin toate primăriile au identificat câte un teren împrejmuit într-o zonă uscată, nu umedă sau mlăştinoasă şi ne-au comunicat coordonatele GPS ale acestora”, a spus acesta.

În prezent deţinătorii de animale de companie din vestul ţării pot depune leşurile patrupedelor la două cimitire de profil din judeţele Arad şi Hunedoara.

Close
Închide
  Close