Conform înregistrărilor, comandantul aeronavei, căpitanul Arkadiusz Protasiuk şi-a dat seama prea târziu că avionul se afla foarte aproape de sol. În momentul în care a realizat acest lucru, Protasiuk a încercat imediat să îl redreseze. Însă, avionul nu a avut timp să recupereze decât 60% din puterea necesară în vederea planării. În fapt, ar fi avut nevoie de încă cinci secunde pentru a evita catastrofa.

Imediat ce căpitanul Protasiuk a devenit conştient de faptul că planarea era imposibilă şi că va avea loc un impact cu solul, el a încercat o „aterizare dură”. Soarta avionului şi oficialilor de rang înalt de la bord fiind decisă în câteva secunde, comandantul avionului a fost nevoit să ia o hotărâre într-un timp foarte scurt.

Pentru a nu cădea la sol, comandantul echipajului polonez a efectuat manevre de ridicare a părţii din faţă a avionului, însă acesta a lovit un copac cu una dintre aripi. O treime din aripă s-a detaşat. Avionul, de tip Tupolev-154M, a lovit solul cu coada şi a început să se învârtă în jurul axei sale. Motoarele s-au desprins, iar avionul s-a dezintegrat şi a luat foc.

Abonați-vă la ȘTIRILE ZILEI pentru a fi la curent cu cele mai noi informații.
ABONEAZĂ-TE ȘTIRILE ZILEI
Comentează
Google News Urmărește-ne pe Google News Abonați-vă la canalul Libertatea de WhatsApp pentru a fi la curent cu ultimele informații
Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.