Înainte de atac, bărbatul, în vârstă de 38 e ani, care a comis atacul asupra redacției publicației din Annapolis, capitala statului Maryland, în apropiere de Washington, a lansat mai multe amenințări la adresa jurnaliștilor publicației prin intermediul unor mesaje postate online. Inclusiv, joi, înainte de atac, Ramos a scris amenințări, a declarat William Krampf, șeful poliției locale. Mesajele postate anunțau violențe iminente.
Bărbatul a fost arestat imediat după atac, fiind găsit de polițiști ascuns sub un birou.
Jarrod Ramos a lucrat pentru Biroul federal al statisticilor muncii și este licențiat în ingineria calculatoarelor.
Se pare că disputa lui cu Capital Gazette a început în 2011, când jurnaliștii de aici au publicat un articol despre felul în care acesta își hărțuia online o fostă colegă de liceu. Cei doi s-au regăsit în 2009 și au început să schimbe o serie de e-mailuri, care în cele din urmă au devenit agresive. Femeia l-a dat în judecată pentru hărțuire și a declarat în fața judecătorului că Ramos ”Pare să creadă că între noi este o relație, care de fapt nu există. Am încercat să mă îndepărtez de el, iar atunci s-a înfuriat și a început să devină vulgar, iar ea i-a cerut să se oprească”.
Câteva săptămâni mai târziu, femeia care lucra într-o bancă, a fost anunțată de șefi că este pusă în perioadă de control, după ce Ramos a trimis un mail și a sunat la conducere, spunând că ar trebui să o concedieze.
Un judecător i-a dat o 90 de zile de închisoare cu suspendare și l-a obligat să nu o mai contacteze pe femeie și să facă terapie.
La scurt timp după aceea The Capital Gazette a publicat materialul care i-a alimentat furia bărbatului.
Ramos a intentat un proces împotriva proprietarilor Capitalei în 2012, susținând că l-au defăimat atunci când au scris că a pledat vinovat în procesul de hărțuire. Câteva luni mai târziu, el a depus o altă plângere spunând că i-a fost încălcată viața privată.
Un an mai târziu procesul a fost anulat de un judecător deoarece bărbatul nu a putut descrie cum i-a prejudiciat articolul din ziar imaginea.
Tom Marquardt, fost editor și actualmente publisher al ziarului, a declarat joi că a avut de mult timp impresia că Ramos ar putea recurge la un act violent împotriva ziarului. „I-am spus la un moment-dat avocatului meu că tipul acesta va veni în cele din urmă să ne împuște. Eram îngrijorat că va trece dincolo de acțiunile în justiție”.
În noiembrie 2011, Ramos a început să scrie pe Twitter, sub un cont fals, @EricHartleyFrnd, remarci și atacuri la adresa reporterului Eric Hartley, cel care a scris articolul din The Capital. Mesajele sale erau pline de agresivitate și se adresau direct angajaților ziarului ca și când ar și purtat o discuție cu ei.
Citește și: EXCLUSIV/ Ovidiu Grosu trăiește în Danemarca, dar își amintește perfect de adolescența în Videle. ”Viorica Dăncilă mi-a fost profă și Carmen Dan colegă, mergeam la cules de mușețel!”
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/280_71f7e84ec10bb663f4c7ee5575de23a7.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/280_f10e8f76bd3fed8daa965580cc31a10a.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/280_b619c24f241ba09d20213fdaf5498404.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/280_92b6266ce99724913d3d426c608ead0a.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/280_f4238cf2808c778940ce677ee7f0ed12.jpg)
![Andreea Ibacka, apariție rară în costum de baie! Cum arată după lunile de sală [6 FOTO]](https://mediacdn.libertatea.ro/unsafe/425x275/smart/filters:format(webp):contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/280_7e55e19ed23c6a0e67811f26edc1f150.jpg)
:quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/276_7e091cf0c7379b50588ba51521e74aa9.png)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/206_e0b990ac18cac3eda395b52fe4c8875d.jpeg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/278_9532d2d4929573e7b35486149ce39e5b.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/50_a276681cee76e3a38118ff32ec431b0a.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/281_d349925b10067b61941cc3defe23877d.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/153_10f68c332f9ac461ef05e49cdad7de6d.jpg)
![Iulia Pârlea, apariție incendiară pe plajă! Prezentatoarea PRO TV a pozat fără inhibiții, iar fanii au reacționat imediat: „Ești superbă!” [GALERIE FOTO]](https://mediacdn.libertatea.ro/unsafe/425x275/smart/filters:format(webp):contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/233_c8d13627494bbc0eda8da60f9c60f86b.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/253_d1347e9fca96c54f057ed21dd4e8521f.jpg)
:quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/197_b6fdfc8fa497d368c5ccc1fb4a5c3d70.png)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/284_f82fb13560d42c82e0b5a34e23c7748d.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/275_2e2dcbc8ca2fdd1df34e99d9ccaa0b04.jpeg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/274_b3a9d0ca265f05416d05cfd9024cf7bb.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/274_21fa2a33552f16200cb5cc19d0199f27.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/288_feced2b9880338d7da4a63f9a4f1a0f7.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/16_9fa98e353e875ef649a325cc6212457a.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/289_e8848784896df3258066d5a424db1393.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/206_3df2cf152a15a0ed1f0aed13ba7e54b3.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/255_9205f68a71842fd98abe8cdd44e286d7.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/204_087d068f3bc5b29827897a25e15e8c95.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/204_3a462b917fe2a66111ca18ce59f4c302.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/08/noi-precizari-ale-ccr-despre-intalnirea-dintre-simina-tanasescu-si-ilie-bolojan-inaintea-verdictului-pe-legea-ani--ce-au-discutat-in-urma-cu-doua-zile-e1786902055332.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/08/presedintii-curtilor-de-apel-cer-clarificari-dupa-discutia-dintre-bolojan-si-simina-tanasescu-sefa-ccr-e1786883739660.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/08/ovidiu-niculescu.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2025/11/catalin-botezatu-1.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/172_cff115bb046686be978281b8a74a6773.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/172_d67efa367c6b22dc574849df0462917a.jpeg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/179_9279386746e8a88b85c1902cd44c7d4f.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/179_ea7dcd5d0b2ed441898d8b07d4f389ec.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/08/gettyimages-585211730.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/08/horoscop-12-august-2026.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/08/profimedia-0058639614.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/08/satul-scufundat-kallio-reapare-la-lacul-mornos-din-cauza-secetei-5.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/08/plaja-lalaria-skiathos.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/08/ora-de-iarna-2026-cand-se-schimba-ora.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/08/de-ce-nu-mai-este-pluto-considerata-o-planeta.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/08/verdeturi-congelate.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/08/femeie-portavoce-facturi-calculator.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/05/george-simion-consultari-cotroceni-18-mai-2026.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/08/73106814318334050784253089187311130966263098n-e1786903439422.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/08/whatsapp-image-2026-07-23-at-12-10-52-2.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/08/nato-a-publicat-imagini-cu-drona-doborata-in-galati-de-avioanele-f18-spaniole.jpg)
:quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/08/sri-imprementeaza-previsio-2026-08-13-at-13-40-16-copy-1.png)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/08/bucuresti-1978-3--foto-alfredo-padron--descopera-copy.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/08/ce-spune-soferul-de-50-de-ani-care-a-provocat-cumplitul-accident-de-pe-muresenilor-foto-bizbrasov-ro.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/08/tineri-doza-aluminiu-returo.jpg)
Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.