Ghanim Al Muftah, în vârstă de 20 de ani, s-a născut cu sindromul de regresie caudală, o afecțiune rară care afectează dezvoltarea jumătății inferioare a corpului.

Tânărul din Qatar este extrem de activ pe rețelele sociale, unde postează diverse clipuri din viața sa și este o sursă de inspirație pentru tinerii și persoanele cu dizabilități din întreaga lume.

Canalul său de YouTube numără peste 800.000 de abonați, iar pe contul de Instagram este urmărit de peste 3 milioane de oameni.

Pe lângă faptul că este vlogger, tânărul este filantrop. Cu ajutorul familiei sale, a înființat Asociația Ghanim, care donează scaune cu rotile persoanelor aflate în nevoie.

Mai mult, acesta a fost ales dintre ambasadorii oficiali ai Campionatului Mondial anul acesta.

„În cadrul capacităților mele de ambasador la Campionatul Mondial de Fotbal, vreau să transmit un mesaj de speranță, incluziune, pace și unitate pentru umanitate”, a declarat recent Al Muftah.

Visează să devină paralimpic

În ciuda condiției sale fizice, Al Muftah spune că înotul, scuba diving, fotbalul, drumețiile și skateboarding-ul sunt sporturile sale preferate.

Cine este Ghanim Al Muftah, youtuberul fără jumătate de corp care a apărut alături de Morgan Freeman la deschiderea Campionatului Mondial din Qatar
Al Muftah a crescut jucând fotbal cu mănuși sau pantofi pe mâini. Foto: Captură Video Instagram

Fotbalul se află în capul listei. La școală, tânărul obișnuia să joace purtând pantofi pe mâini și alerga după minge cu prietenii săi „de mărime normală”. El speră să concureze la Jocurile Paralimpice.

Al Muftah are și aspirații politice. Este student la Științe Politice la Universitatea Loughborough și-și propune să devină prim-ministru al Qatarului, potrivit publicației Maktoobmedia.

https://youtu.be/vWZxm7gImpU

Vezi şi programul meciurilor de la Campionatul Mondial de fotbal Qatar 2022!

Abonați-vă la ȘTIRILE ZILEI pentru a fi la curent cu cele mai noi informații.
ABONEAZĂ-TE ȘTIRILE ZILEI
Comentează
Google News Urmărește-ne pe Google News Abonați-vă la canalul Libertatea de WhatsApp pentru a fi la curent cu ultimele informații
Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.