Peste 1.000 de oi şi capre au îngreunat câteva ore drumul naţional DN 24D, în timp ce crescatorii de animale îşi strigau nemulţumirile. Oile şi caprele au ajuns pe tăpşanul din faţa primăriei, iar stăpânii lor le-au căutat pe edil.
Acesta din urmă a avut însă grijă să nu se afle la birou, aşa că până la urmă ciobanii şi-au vărsat supărarea pe viceprimar. Oierii îl acuză pe Ştefan Patriche, primarul din Vârlezi, că ar împărţi pe ochi frumoşi cele 800 de hectare cât are păşunea comunei.
„Mi-a dat 39 de hectare când după numărul meu de oi aveau nevoie de 50 de hectare. Pe 15 aprilie am depus la dânşii o cerere pentru hectarele de care aveam nevoie. Pe 16 mai am venit şi la toţi le-a dat, dar nouă nu. Am vrut să plătim cât pentru imaşul care ne trebuia dar nu a vrut să ne ia banii. Şi de atunci venim zilnic”, spunea Virgil Patriche, unul dintre ciobanii care au protestat. Ştefan Patriche .
Primarul din Vârlezi spune că, potrivit legii, fiecare crescător de oi trebuie să primească câte un hectar la 6 oi, dar acest lucru nu se poate întampla deoarece numărul de animale real nu se regăseşte şi în cel de la Registrul Agricol.
 
 

Abonați-vă la ȘTIRILE ZILEI pentru a fi la curent cu cele mai noi informații.
ABONEAZĂ-TE ȘTIRILE ZILEI

Ați sesizat o eroare într-un articol din Libertatea? Ne puteți scrie pe adresa de email eroare@libertatea.ro

Comentează
Google News Urmărește-ne pe Google News Abonați-vă la canalul Libertatea de WhatsApp pentru a fi la curent cu ultimele informații
Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.