Gheorghe Flutur, şeful administraţiei locale sucevene, a vrut să-i facă o surpriză preşedintelui Traian Băsescu, cu ocazia vizitei acestuia în judeţ. Pe dealul din faţa scenei improvizate, pe care preşedintele a urcat la sărbătoarea tradiţională de duminică, “Hora Bucovinei” din Bucşoaia, ţarcurile pentru oi au fost aşezate în aşa fel încât să formeze
cuvântul “Bucovina”.
“A fost ideea mea”, a spus încântat Flutur. În replică, preşedintele Băsescu a răspuns că e un admirator înfocat al zonei, mai ales că soţia sa, Maria, e suceveancă.
“De 34 de ani, de când mi-am găsit norocul aici, mă întorc întotdeauna cu plăcere în Bucovina lui Bogdan, îmblânzitorul de zimbri, şi a lui Ştefan, apărătorul Moldovei”, a spus Traian Băsescu.
Preşedintele a participat la con- cursurile tradiţionale, şi chiar a câştigat proba de tuns oi.