Documentul a fost publicat, luni, 8 septembrie, de biroul de presă al Ministerului Finanțelor și poate fi consultat AICI.

În documentul respectiv, care datează din octombrie 2019, Eugen Teodorovici, care la acea vreme era ministrul finanțelor, susținea că legea 127/2019, care prevedea calendarul de creștere a pensiilor, inclusiv majorarea lor cu 40% la 1 septembrie 2020, punea în pericol macrostabilitatea României.

Concluzia a fost trasă după câteva discuții purtate de acesta, în octombrie 2019, cu reprezentanții FMI, ai Băncii Mondiale, ai Comisiei Europene și ai agențiilor de rating.

Florin Cîțu a publicat un document confidențial în care Eugen Teodorovici îi cerea lui Dăncilă, în octombrie 2019, să amâne creșterea pensiilor cu 40%
Viorica Dăncilă, fostul premier al României, alături de Eugen Teodorovici. Foto: Hepta

Astfel, Eugen Teodorovici a cerut guvernului reanalizarea calendarului de implementare a legii amintite, pentru a putea respecta limita de deficit bugetar de 3% din PIB, în conformitate cu angajamentele României prin Tratatul de aderare la UE.

Deși a bugetat pe 2020 creșterea cu 40% a pensiilor la 1 septembrie, potrivit legii citate, guvernul PNL a renunțat la acea creștere și a făcut-o de doar 14% la a doua rectificare bugetară, la jumătatea acestei veri.

Motivul principal al reanalizării creșterii de pensii a fost, potrivit argumentelor guvernului, cheltuielile bugetare mari pentru combaterea pandemiei de coronavirus.

Abonați-vă la ȘTIRILE ZILEI pentru a fi la curent cu cele mai noi informații.
ABONEAZĂ-TE ȘTIRILE ZILEI

Ați sesizat o eroare într-un articol din Libertatea? Ne puteți scrie pe adresa de email eroare@libertatea.ro

Comentează
Google News Urmărește-ne pe Google News Abonați-vă la canalul Libertatea de WhatsApp pentru a fi la curent cu ultimele informații
Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.