Ciuperca neagră din interiorul reactorului de la Cernobîl care prosperă în radiații la aproape 40 de ani după explozie
Adaugă-ne ca sursă preferată în Google
Urmărește Libertatea in Google Discover
Zona de excludere de la Cernobîl rămâne inaccesibilă pentru oameni, însă, la aproape 40 de ani de la explozia reactorului 4 al centralei nucleare, alte forme de viață nu doar că s-au instalat acolo, ci par să fi supraviețuit, să se fi adaptat și chiar să prospere.
Cuprins:
- O ciupercă descoperită în reactorul 4 de la Cernobîl pare să fi dezvoltat o abilitate uimitoare
- Descoperiri surprinzătoare încă din anii ’90
- Cladosporium sphaerospermum se simte „bine” în radiații
- Ipoteza radiosintezei
- Ciupercă ce neutralizează un fenomen periculos pentru oameni
- Adaptare sau mecanism necunoscut?
- Dezastrul de la Cernobîl
O ciupercă descoperită în reactorul 4 de la Cernobîl pare să fi dezvoltat o abilitate uimitoare
Un motiv ar putea fi absența oamenilor, dar pentru cel puțin un organism, radiațiile ionizante care persistă în structurile din jurul reactorului ar putea reprezenta un avantaj. Pe pereții interiori ai uneia dintre cele mai radioactive clădiri din lume, cercetătorii au descoperit o ciupercă neagră ciudată care pare să trăiască nestingherită, potrivit publicației Science Alert.
Ciuperca se numește Cladosporium sphaerospermum, iar unii oameni de știință cred că pigmentul său întunecat - melanina - i-ar putea permite să capteze radiațiile ionizante printr-un proces similar fotosintezei, numit „radiosinteză”.
Totuși, partea cu adevărat misterioasă este că, deși s-a demonstrat că această ciupercă prosperă în prezența radiațiilor ionizante, nimeni nu a reușit să explice cu exactitate cum sau de ce. Radiosinteza este o teorie greu de confirmat.
Descoperiri surprinzătoare încă din anii ’90
Misterul a început la sfârșitul anilor ’90, când echipa condusă de microbiologul Nelli Zhdanova, de la Academia Națională de Științe a Ucrainei, a realizat un studiu în Zona de Excludere de la Cernobîl pentru a vedea ce forme de viață se dezvoltă în structura care acoperă reactorul distrus.
Cercetătorii au fost surprinși să găsească o comunitate întreagă de ciuperci, nu mai puțin de 37 de specii.
Majoritatea aveau culori închise spre negru, bogate în melanină. C. sphaerospermum domina probele și prezenta unele dintre cele mai ridicate niveluri de contaminare radioactivă.
Cladosporium sphaerospermum se simte „bine” în radiații
După această descoperire, intriga a crescut. Radiofarmacologul Ekaterina Dadachova și imunologul Arturo Casadevall, de la Albert Einstein College of Medicine din SUA, au condus o echipă care a descoperit că expunerea la radiații ionizante nu afectează C. sphaerospermum așa cum ar afecta alte organisme.
Radiațiile ionizante sunt suficient de puternice pentru a smulge electroni din atomi, transformându-i în ioni. În practică, ionizarea poate rupe molecule, poate perturba reacții biochimice și chiar distruge ADN-ul, efecte devastatoare pentru oameni, dar utile în distrugerea celulelor canceroase.
În cazul acestei ciuperci însă, radiațiile par să o stimuleze: organismul crește mai bine atunci când este expus la radiație ionizantă. Alte experimente au arătat că radiațiile modifică comportamentul melaninei, o observație care a meritat cercetări suplimentare.
Ipoteza radiosintezei
Într-o lucrare din 2008, Dadachova și Casadevall au propus prima dată o cale biologică similară fotosintezei. Ciuperca părea să capteze radiațiile ionizante și să le transforme în energie, melanina având un rol echivalent cu cel al clorofilei în procesul de absorbție a luminii.
În același timp, melanina ar acționa și ca un scut împotriva efectelor nocive ale radiațiilor.
Această teorie pare susținută de un studiu din 2022, în care cercetătorii au trimis C. sphaerospermum în spațiu, pe exteriorul Stației Spațiale Internaționale, expusă radiațiilor cosmice. Senzorii plasați sub cutia Petri au arătat că o cantitate mai mică de radiații trece prin ciupercă, comparativ cu un martor fără organism. Studiul nu urmărea să demonstreze radiosinteza, ci potențialul ciupercii de a fi utilizată ca scut de radiații în misiunile spațiale. Însă nici până acum nu se știe exact ce face ciuperca.
Ciupercă ce neutralizează un fenomen periculos pentru oameni
Oamenii de știință nu au putut demonstra că fixarea carbonului este dependentă de radiațiile ionizante, un câștig metabolic bazat pe radiații sau o cale clară de conversie a energiei.
„Radiosinteza propriu-zisă nu a fost încă demonstrată, cu atât mai puțin reducerea compușilor de carbon în forme cu conținut energetic mai ridicat sau fixarea carbonului anorganică determinată de radiațiile ionizante”, scrie o echipă condusă de inginerul Nils Averesch de la Universitatea Stanford.
Deși ideea este fascinantă, aproape desprinsă din science-fiction, mai interesant este că această ciupercă reușește să neutralizeze un fenomen extrem de periculos pentru oameni.
Iar C. sphaerospermum nu este singura. Drojdiile negre Wangiella dermatitidis și Cladosporium cladosporioides prezintă reacții diferite la radiații, precum creștere accelerată sau producție sporită de melanină, fără a se dezvolta însă în același mod.
Adaptare sau mecanism necunoscut?
Comportamentul observat la C. sphaerospermum nu este universal în rândul ciupercilor melanizate. Nu este clar dacă reprezintă o adaptare prin care organismul „se hrănește” cu radiațiile care ucid alte forme de viață sau dacă este o reacție de stres care îi permite să supraviețuiască în condiții extreme.
Deocamdată, nu există răspunsuri certe. Ce se știe este că această ciupercă neagră, aparent banală, a găsit o metodă ingenioasă de a supraviețui și chiar de a se dezvolta într-un loc prea periculos pentru oameni. O demonstrație în plus că viața își găsește întotdeauna o cale.
Dezastrul de la Cernobîl
Pe 26 aprilie 1986, reactorul cu numărul 4 al centralei nucleare de la Cernobîl a explodat, iar un nor radioactiv s-a răspândit în părţi importante ale fostei Uniuni Sovietice (URSS), aflate în prezent pe teritoriile Belarusului, Ucrainei şi Rusiei. În timpul incendiului, care a mistuit reactorul timp de zece zile, au fost răspândite în atmosferă cantităţi importante de substanţe radioactive.
Dezastrul este considerat cel mai grav accident nuclear din istorie și a avut un impact uriaș asupra mediului, sănătății umane și economiei. Zona de excludere a fost stabilită inițial pe o rază de 10 kilometri, extinsă ulterior la 30 de kilometri, cu evacuarea a zeci de mii de persoane. Mii de oameni au suferit efecte grave asupra sănătății, inclusiv sindrom acut de radiație și cancer, iar zona a rămas în mare parte nelocuită. De atunci, Cernobîl a devenit un simbol al riscurilor energiei nucleare și un obiect de studiu pentru consecințele pe termen lung ale radiațiilor nucleare.
