Matusa Tamara ii lasa lui Nastase un milion de euro! Ce va uitati la mine?, zice nepotul si arata cu degetul catre ministrul liberal Flutur, caruia cumnatii din Germania i-au donat doua limuzine Audi… Sau catre Mona Musca, de la care Ministerul de Interne a luat o casa in Targu Mures cu 300.000 de euro.
Dan Ioan Popescu n-are matusi. Are insa o nevasta geniu financiar, care a adunat, ban pe ban, o a-vere de peste doua milioane de euro. Declarata! Democratii au si ei gmatusah lor: o batranica de 70 de ani care a primit 21 milioane de euro pentru reparatii stradale in Bucuresti – si sub Basescu, si sub Videanu. Firma e de fapt a fiicei – senator si sefa femeilor din PD – mare admiratoare a presedintelui Basescu. Pe al carui consilier de inima, doamna Adriana Saftoiu, a si avut-o pe statul de plata la firma de asfaltari. Si ce? Licitatiile au fost in regula!, zice primarul democrat Videanu. Conteaza mai putin cine e in spatele firmelor daca s-a respectat legea in privinta acordarii contractelor, spune el. Oare? O fi, nu zic nu, daT cu obrazul cum ramane?
Trezit dintr-o data pe cai mari, Geoana se zborseste la Tariceanu: cum a luat 10.000 de euro pe o actiune?! Sau actiunile de la Rompetrolul prietenului Patriciu pe care le-a revandut, in mare profit, dupa doar cateva zile? Tariceanu nu-l baga in seama. Ii raspunde insa alt liberal: matale, Mirciulica, sa taci, ca nu poti sa justifici conturi de 200.000 de dolari din leafa de bugetar. Si nici afacerile imobiliare geniale ale soacrei!
TE IA AMETEALA! PSD, PD, PNL… Soacre, matusi, unchi, nepoti… In aceste conditii, sa te mai miri ca partiduletul lui Gigi Becali era cotat ieri, in ultimul sondaj de opinie dat publicitatii, cu 4,8%?!