Burzuluirea vremii, dar mai ales modul leşinat în care s-a reacţionat în multe zone sunt o temă asupra căreia trebuie revenit. Cu lupa pe comportamentul unor guvernanţi şi edili. Ajuns pe Autostrada Soarelui, închisă zile în şir, premierul Boc a părut rătăcit, oricum ignorat de cohortele de oficiali care astă toamnă îl aplaudau când tăia panglici vreunui drumeag. A constatat că firmele gras plătite pentru deszăpezire lucrează cu nişte “tractoraşe”, şi alea puţine. De la Bucureşti însă, ministrul Berceanu a anunţat că deja s-au cheltuit de patru ori mai mulţi bani decât erau prevăzuţi! Pentru ce?! Curtea de Conturi continuă, pudică, să nu-şi bage nasul în registrele şi în contractele drumarilor.

Declarând acum câteva zile că demnitarii şi edilii trebuie să se considere mobilizaţi, premierul a fost iarăşi persiflat (ca şi astă vară, pe caniculă, când miniştrii “consemnaţi” se distrau pe Coasta de Azur). Ministrul dezvoltării regionale Elena Udrea a găsit sâmbătă de cuviinţă că responsabilitatea sa e să inaugureze o pârtie de schi (având un monitor, pe Sebastian Vlădescu), să se bucure de zaiafetul aferent şi să facă parada modei de iarnă pe la Gura Humorului. La asta se pricepe, asta face. N-a egalat însă nesimţirea primarului constănţean Radu Mazăre (ştiţi, personajul acela cu sacoul ca penajul papagalilor Ara, cunoscut mai ales pentru excentricităţile sale groteşti), care şi-a lăsat urbea de izbelişte, plecând la carnavalul de la Rio de Janeiro şi promiţând să revină în preziua Congresului PSD. Primarul de Voluntari, Pandele, n-a avut nici el timp de lopeţi şi de buldozere, petrecându- şi timpul prin televiziuni, spre a se răfui cu “borfaşul Vanghelie”. Prefecţii? Cei mai mulţi, nişte momâi fără autoritate. Asta-i ţara: sub troiene. Ăştia- s administratorii ei: aleşi greşit sau numiţi politic.

Urmărește cel mai nou VIDEO

Google News Urmărește-ne pe Google News

Ați sesizat o eroare într-un articol din Libertatea? Ne puteți scrie pe adresa de email eroare@libertatea.ro

Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.

Îndrăgitul artist și iubitul lui n-au mai ținut cont de nimic și s-au sărutat în văzul lumii, pe stradă / FOTO
Unica.ro
Îndrăgitul artist și iubitul lui n-au mai ținut cont de nimic și s-au sărutat în văzul lumii, pe stradă / FOTO
Erau de nedespărțit, dar acum s-a aflat de ce Denisa Tănase s-a distanțat de sora ei, Raluca. Totul a pornit de la un fost iubit și mulți au rămas fără cuvinte când au auzit ce s-a întâmplat între ele: „N-am acuzat-o nicio secundă..."
Viva.ro

Povestea căsniciei lui Mircea Diaconu cu Diana Lupescu: „Prima dată ne-am ținut de mână după ce ne-am căsătorit”
Libertateapentrufemei.ro
Povestea căsniciei lui Mircea Diaconu cu Diana Lupescu: „Prima dată ne-am ținut de mână după ce ne-am căsătorit”
Cele mai sigure cartiere din București. Care sunt, de fapt, zonele de evitat. Așa arată harta siguranței în Capitală
FANATIK.RO
Cele mai sigure cartiere din București. Care sunt, de fapt, zonele de evitat. Așa arată harta siguranței în Capitală
Romina Gingașu, apariție glam într-o ținută stylish cu sacou masculin și cizme lungi din piele. Soția miliardarului Piero Ferrari a atras toate privirile. FOTO
Elle.ro
Romina Gingașu, apariție glam într-o ținută stylish cu sacou masculin și cizme lungi din piele. Soția miliardarului Piero Ferrari a atras toate privirile. FOTO
Cristela Georgescu, dezbrăcată în zăpadă! Imaginile cu soția lui Călin Georgescu au devenit virale pe internet / FOTO
Unica.ro
Cristela Georgescu, dezbrăcată în zăpadă! Imaginile cu soția lui Călin Georgescu au devenit virale pe internet / FOTO
Staţiunea desprinsă din basme care încântă turiştii cu peisaje autentice de iarnă şi câini Husky
Observatornews.ro
Staţiunea desprinsă din basme care încântă turiştii cu peisaje autentice de iarnă şi câini Husky
Horoscop 15 decembrie 2024. Capricornii au acces la propria intuiție, pot distinge cu mai multă ușurință și vor face alegeri mai înțelepte
HOROSCOP
Horoscop 15 decembrie 2024. Capricornii au acces la propria intuiție, pot distinge cu mai multă ușurință și vor face alegeri mai înțelepte

Știri mondene

Știri România

RECOMANDĂRI