Rata de infectare cu noul coronavirus este în creștere și în București, potrivit bilanțului transmis de Grupul de Comunicare Strategică. Indicele a crescut cu 0,63 față de raportarea precedentă, ajungând la 3,81.

Urmează județul Alba, cu un indice de 3,73, mai mare cu 0,6, decât ieri.

Apoi sunt județele Sălaj, cu 3,43, în creștere cu 0,19 față de ziua precedentă, și Harghita, care are în continuare rata de infectare de 3,22.

Atât Bucureștiul, cât și județele Alba, Cluj, Timiș, Sălaj și Harghita se află în scenariul roșu, ceea ce înseamnă impunerea mai multor restricții, precum obligativitatea purtării măștii de protecție în spațiile în aer liber, închiderea restaurantelor și a cafenelelor, precum și închiderea școlilor și continuarea lecțiilor în regim online.

Clujul, primul județ cu rata de infectare peste 4 la mia de locuitori. Care este situația în celelalte județe

Județele cu cea mai mare rată de infectare:

  • Cluj – 4,09
  • București – 3,81
  • Alba – 3,72
  • Sălaj – 3,43
  • Timiș – 3,39

Județele care se apropie de rata de infectare de 3 la mia de locuitori sunt: Mureș – 2,79 (+0,03), Sibiu – 2,62 (+0,11).

Județele care au înregistrat cea mai mică rată de infectare:

  • Vrancea – 0,81 (+0,03 față de ziua de ieri)
  • Tulcea – 0,83 (-0,02)
  • Olt – 0,83 (-0,03).

România a înregistrat miercuri, 28 octombrie, 5.343 de cazuri noi de COVID-19 și 107 decese. Este cel mai negru bilanț de la izbucnirea crizei în țara noastră.

Abonați-vă la ȘTIRILE ZILEI pentru a fi la curent cu cele mai noi informații.
ABONEAZĂ-TE ȘTIRILE ZILEI

Ați sesizat o eroare într-un articol din Libertatea? Ne puteți scrie pe adresa de email eroare@libertatea.ro

Comentează
Google News Urmărește-ne pe Google News Abonați-vă la canalul Libertatea de WhatsApp pentru a fi la curent cu ultimele informații
Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.