Codul galben a intrat în vigoare astăzi, la ora 10.00 și este valabil până marți, 6 iulie, ora 12.00. Vizate de avertizarea de vreme rea sunt județele Iași, Neamț, Bacău, Vrancea, Buzău, jumătatea de vest a Ialomiței și jumătatea de vest a județului Călărași.

Noi avertizări meteo de ploi abundente. Mai multe județe, sub cod portocaliu

În intervalul menționat, aici va ploua însemnat cantitativ și vor fi perioade cu manifestări de instabilitate atmosferică. Aversele vor avea și caracter torențial, pe alocuri vor fi însoțite de descărcări electrice și de intensificări de scurtă durată ale vântului.

În intervale scurte de timp sau prin acumulare, cantitățile de apă vor depăși 20…30 l/mp și pe arii restrânse 40…50 l/mp.

De asemenea, meteorologii au transmis că este în vigoare și un cod portocaliu care intră în vigoare de astăzi, la ora 12.00 și este valabil până marți, 6 iulie, ora 10.00.

Zonele vizate sunt județele Tulcea, Constanța, Vaslui, Galați, Brăila și jumătatea de est a județelor Ialomița și Călărași.

Aici va ploua abundent și se vor acumula cantități de apă de 40…50 l/mp și izolat de peste 60…80 l/mp.

Litoralul, sub cod portocaliu de ploi

Potrivit meteorologilor, de luni, 5 iulie, ora 12.00, în județele Tulcea, Constanța este în vigoare codul portocaliu de ploi abundente până mâine dimineață la ora 10.00.

Astfel, în estul și sud-estul țării va ploua însemnat cantitativ și vor fi perioade cu manifestări de instabilitate atmosferică.

Aversele vor avea și caracter torențial, pe alocuri vor fi însoțite de descărcări electrice și de intensificări de scurtă durată ale vântului. În intervale scurte de timp sau prin acumulare, cantitățile de apă vor depăși 20…30 l/mp și pe arii restrânse 40…50 l/mp, potrivit meteorologilor.

Foto: Dumitru Angelescu

Abonați-vă la ȘTIRILE ZILEI pentru a fi la curent cu cele mai noi informații.
ABONEAZĂ-TE ȘTIRILE ZILEI

Ați sesizat o eroare într-un articol din Libertatea? Ne puteți scrie pe adresa de email eroare@libertatea.ro

Comentează
Google News Urmărește-ne pe Google News Abonați-vă la canalul Libertatea de WhatsApp pentru a fi la curent cu ultimele informații
Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.