În regiunile nordice şi centrale vor predomina ninsorile, în general moderate cantitativ, în nord-est vor fi precipitaţii abundente sub formă de ploaie, lapoviţă şi ninsoare, iar vântul va avea intensificări temporare, cu rafale de peste 50…60 km/h.
În toate zonele de munte va ninge, se va depune strat nou de zăpadă consistent şi vântul va avea intensificări cu viteze ce vor depăşi 60…70 km/h, iar pe creste 80…90 km/h, viscolind ninsoarea şi determinând scăderea vizibilităţii.
Anterior, meteorologii au emis o informare de ploi moderate cantitativ, intensificări ale vântului şi ninsori viscolite în zona de munte, care va viza întreaga ţară şi care intră în vigoare sâmbătă la ora 16.00.
Potrivit Administraţiei Naţionale de Meteorologie, în perioada sâmbătă, ora 16.00- duminica ora 22.00, aria precipitaţiilor va cuprinde treptat toată ţara, începând cu regiunile vestice şi sud-vestice. Cantităţile de apă vor depăşi local 20 l/mp şi pe arii restrânse 40…50 l/mp, în special în zona montană, Transilvania şi Moldova.
Vor fi ploi pe arii extinse și cod galben de ceață
Vor fi ploi pe arii extinse, iar începând din a doua parte a nopţii de sâmbătă spre duminică (12/13 noiembrie) şi pe parcursul zilei de duminică, ploile se vor transforma în lapoviţă şi ninsoare în nord, nord-est, centru şi trecător în vest.
Vântul va avea intensificări temporare în toate regiunile, cu viteze ce vor depăşi la rafală 50…60 km/h.
În toate zonele de munte, începând din după-amiaza zilei de sâmbătă, vor predomina ninsorile, se va depune strat nou de zăpadă, iar vântul va avea intensificări susţinute, viscolind ninsoarea.
Totodată, meteorologii au emis avertizări cod galben de scurtă durată pentru mai multe judeţe. În Vrancea, Iaşi, Bacău, Vaslui şi Galaţi este ceaţă densă până sâmbătă la ora 12.00. În judeţele Prahova, Dâmboviţa, Sibiu şi Argeş, în zonele montane, sunt anunţate rafale de vânt care ajung şi la 90 de km/h, dar şi ninsori trecătoare.
Şi în Caraş-Severin sunt anunţate ploi abundente, codul galben fiind valabil până la ora 14.20.
Ați sesizat o eroare într-un articol din Libertatea? Ne puteți scrie pe adresa de email eroare@libertatea.ro