Prima atenționare meteorologică intră în vigoare miercuri seară, ora 20.00, și este valabilă până joi dimineața, la ora 10.00. Vor fi afectate localități din 16 județe: Covasna, Hunedoara, Alba, Sibiu, Brașov, Mehedinți, Gorj, Dolj, Vâlcea, Olt, Argeș, Dâmbovița, Prahova, Covasna, Buzău, Vrancea.

În intervalul menționat, în sudul Banatului, Oltenia, local în Muntenia, sudul Moldovei și al Transilvaniei, vor fi ploi ce vor avea și caracter torențial, iar în intervale scurte de timp sau prin acumulare cantitățile de apă vor depăși 25…30 l/mp și izolat 40…50 l/mp.

Cod galben de ploi torențiale, valabil din seara asta până vineri. Care sunt județele vizate
sursa ANM

Cea de-a doua avertizare meteorologică intră în vigoare de joi, ora 10.00, și este valabilă până vineri, la ora 10.00. Vor fi afectate 17 județe: Suceava, Botoșani, Neamț, Iași, Bacău, Vaslui, Sibiu, Vâlcea, Brașov, Covasna, Vrancea, Galați, Brăila, Buzău, Prahova, Argeș, Dâmbovița,

În intervalul menționat, în Moldova, local în Muntenia, Carpații Meridionali și sud-estul Transilvaniei, vor fi ploi ce vor avea și caracter torențial, iar în intervale scurte de timp sau prin acumulare cantitățile de apă vor depăși 25…35 l/mp și pe arii restrânse, îndeosebi în Moldova și la munte, 50…70 l/mp.   

Cod galben de ploi torențiale, valabil din seara asta până vineri. Care sunt județele vizate
sursa ANM

Prognoză specială pentru București

ANM a emis și o prognoză specială pentru București, valabilă de miercuri seara, ora 20.00, până vineri la ora 10.00.

Cerul va fi mai mult noros, temporar va ploua și sub formă de averse și vor fi posibile și descărcări electrice. Se pot cumula 15…25 l/mp. Vântul va sufla slab și moderat, cu unele intensificări (40…50 km/h) îndeosebi în prima parte a intervalului.

Temperatura maximă de joi (8 octombrie) se va situa în jurul valorii de 21 de grade, iar cea minimă va fi de 15…16 grade în noaptea de miercuri/joi (7/8 octombrie) și de 12…14 grade în noaptea de joi/vineri (8/9 octombrie).

Abonați-vă la ȘTIRILE ZILEI pentru a fi la curent cu cele mai noi informații.
ABONEAZĂ-TE ȘTIRILE ZILEI

Ați sesizat o eroare într-un articol din Libertatea? Ne puteți scrie pe adresa de email eroare@libertatea.ro

Comentează
Google News Urmărește-ne pe Google News Abonați-vă la canalul Libertatea de WhatsApp pentru a fi la curent cu ultimele informații
Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.