Meteorologii au emis duminică un nou cod galben de ploi torențiale, descărcări electrice, vijelii și pe alocuri grindină pentru mai multe județe din țară. Avertizarea e în vigoare de la ora 12.00 până seara, la ora 23.00.
Județele afectate: Satu Mare, Sălaj, Bihor, Maramureș, Cluj, Arad, Alba Iulia, Hunedoara, Bistrița-Năsăud, Mureș, Suceava, Neamț, Harghita, Bacău, Vaslui, Covasna, Vrancea, Prahova, Buzău, Brăila, Ialomița, Tulcea, Călărași, Constanța.
În zona Carpaților Orientali și a Munților Apuseni și local în Moldova, Dobrogea, Muntenia, Crișana, Maramureș și în nord-vestul Transilvaniei vor fi perioade cu instabilitate atmosferică accentuată, ce se va manifesta prin ploi torențiale, descărcări electrice, vijelii și pe alocuri grindină.
În intervale scurte de timp sau prin acumulare, cantitățile de apă vor depăși 25... 40 l/mp. Astfel de fenomene se vor semnala și în restul Moldovei și Munteniei, dar pe arii mai restrânse.
Disconfortul termic se va menține ridicat, duminică, pe alocuri în zonele de câmpie, iar la începutul săptămânii viitoare va fi în intensificare și extindere.
Potrivit meteorologilor, duminică, în București, vremea se va menține călduroasă, cu disconfort termic ridicat, iar indicele temperatură-umezeală (ITU) va putea atinge pragul critic de 80 de unități.
Temperatura maximă va fi de 32... 33 de grade Celsius. În zilele următoare disconfortul termic se va accentua, precizează reprezentanții Administraţiei Naţionale de Meteorologie.