Meteorologii au emis luni, 15 mai, o avertizare de cod galben de vânt valabilă de luni, ora 17:00, până seară, la ora 21:00, în mai multe judeţe din ţară.
Potrivit ANM, judeţul Botoşani şi zoana joasă a judeţului Suceava se află sub avertizare de cod galben de vânt, iar viteza în rafală va fi de 55…65 km/h.
De asemenea, mai multe localităţi din judeţul Caraş-Severin sunt vizate de un cod galben de vânt până la ora 18:00.
În prognoza meteo transmisă anterior de ANM, meteorologii estimează că marți, 16 mai, se vor înregistra temperaturi de vară în sudul ţării. Vor fi 27… 28 de grade Celsius în sud, iar în Bucureşti, temperaturile maxime se vor situa între 24 și 25 de grade Celsius.