Aceasta se va manifesta prin intensificări ale vântului, vijelii, averse torențiale, frecvente descărcări electrice și grindină.

Cod portocaliu de furtună în Capitală și 17 județe. În alte zone e cod galben de vijelii

COD PORTOCALIU

Potrivit meteorologilor, între 3 iulie, ora 10.00 și 4 iulie, ora 03.00, va fi instabilitate atmosferică în județele Dâmbovița, Teleorman, Giurgiu, Prahova, Buzău, Brăila, Ialomița, Călărași, Ilfov, Vrancea, Galați, Brașov, Covasna, Harghita, Constanța, Tulcea, precum și municipiul București și în zona de munte a județelor Mureș și Bacău.

Vor fi perioade cu intensificări puternice ale vântului (rafale de peste 80…100 km/h), vijelii, grindină de dimensiuni medii și mari, frecvente descărcări electrice și averse torențiale.

În intervale scurte de timp sau prin acumulare, se vor înregistra cantități de apă ce vor depăși 40 l/mp și izolat 50…70 l/mp.

Astfel de fenomene se vor semnala la începutul intervalului în centrul țării și la munte, iar după-amiaza și în prima parte a nopții, mai ales în sud-est.

COD GALBEN

Această avertizare meteo este valabilă tot în intervalul 3 iulie, ora 10.00 – 4 iulie, ora 03.00, în sudul, sud-estul și local în centrul și estul țării, precum și în zonele montane și submontane, vor fi perioade cu instabilitate atmosferică accentuată ce se va manifesta prin intensificări ale vântului, vijelii, averse torențiale, frecvente descărcări electrice și grindină.

Cantitățile de apă vor depăși 25 l/mp și pe arii restrânse 40…50 l/mp.

Apoi, în intervalul 4 iulie, ora 03.00 – ora 10.00, în sud-estul și local în sudul țării vor mai fi manifestări de instabilitate atmosferică:averse torențiale, frecvente descărcări electrice, intensificări ale vântului, vijelii și grindină. Cantitățile de apă vor depăși 20…25 l/mp și izolat 40 l/mp.

Cod portocaliu de furtună în Capitală și 17 județe. În alte zone e cod galben de vijelii

În regiunile sudice, în după-amiaza zilei de miercuri, va persista vremea călduroasă, izolat caniculară în Lunca Dunării și disconfortul termic se va menține accentuat.


Citește și:
FOTOREPORTAJ | Capitala pe caniculă: bucureștenii şi turiştii sunt goniţi de lângă fântânile arteziene renovate cu 7 milioane de euro


Abonați-vă la ȘTIRILE ZILEI pentru a fi la curent cu cele mai noi informații.
ABONEAZĂ-TE ȘTIRILE ZILEI

Ați sesizat o eroare într-un articol din Libertatea? Ne puteți scrie pe adresa de email eroare@libertatea.ro

Comentează
Google News Urmărește-ne pe Google News Abonați-vă la canalul Libertatea de WhatsApp pentru a fi la curent cu ultimele informații
Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.