Meteorologii anunţă că zonele vizate de codul galben de instabilitate atmosferică temporar accentuată sunt cele din Oltenia, nordul şi vestul Munteniei, sud-vestul Transilvaniei, precum și cele din zona Carpaților Meridionali.

Vor fi ploi torențiale, descărcări electrice, intensificări ale vântului și pe alocuri vijelii și grindină. În intervale scurte de timp sau prin acumulare, cantitățile de apă vor depăși 25-35 l/mp și izolat 40 l/mp, potrivit ANM.

Cod portocaliu şi galben de ploi torenţiale, vijelii şi grindină. Harta zonelor vizate
Codul galben de furtuni este valabil din 10 august, ora 10:00 până pe 11 august, ora 8:00, iar codul portocaliu este valabil din 10 august, ora 12:00 până pe 11 august, ora 3:00

Începând cu ora 12:00 şi până joi la ora 3:00, va intra în vigoare codul portocaliu de furtuni.

În cea mai mare parte a Olteniei, în nord-vestul Munteniei și local în Carpații Meridionali vor fi ploi torențiale, iar în intervale scurte de timp, dar mai ales prin acumulare, se vor înregistra cantități de apă de 40-50 l/mp și pe arii restrânse de peste 70 l/mp. Acestea vor fi asociate și cu descărcări electrice, intensificări ale vântului și izolat grindină.

Meteorologii precizează că în majoritatea regiunilor, până la sfârșitul săptămânii, vor fi perioade cu instabilitate atmosferică accentuată.

În Bucureşti, mai ales după orele amiezii, va crește probabilitatea pentru manifestări specifice instabilității atmosferice (averse, descărcări electrice și intensificări de scurtă durată ale vântului). Temperatura maximă va fi în jurul valorii de 29 de grade, iar cea minimă, de 16-18 grade.

Abonați-vă la ȘTIRILE ZILEI pentru a fi la curent cu cele mai noi informații.
ABONEAZĂ-TE ȘTIRILE ZILEI

Ați sesizat o eroare într-un articol din Libertatea? Ne puteți scrie pe adresa de email eroare@libertatea.ro

Comentează
Abonați-vă la canalul Libertatea de WhatsApp pentru a fi la curent cu ultimele informații
Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.