Codrin Ștefănescu, despre ordonanța de amnistie și grațiere. "Tot ce am promis vom face". Reacţia premierului Dăncilă

Comentează

Secretarul general interimar al PSD, Codrin Ștefănescu, a afirmat, pentru a doua oară la interval de două zile, că PSD și ALDE își vor asuma ordonanța de amnistie și grațiere. Ștefănescu a făcut această declarație în contexul în care președintele Klaus Iohannis a avertizat că această măsură ar fi "catastrofă".

În schimb, premierul Viorica Dăncilă a precizat că pe masa Guvernului nu se află un astfel de proiect.

"Legat de legile pe care le facem, legile nu sunt pentru Liviu Dragnea. Legile sunt pentru zeci de mii de români și zeci de mii de familii de români călcate în picioare de un sistem odios pe care el îl protejează în fiecare zi prin tot ce face", a declarat Codrin Ștefănescu la Antena 3.

G4media notează că social-democratul Codrin Ștefănescu a reluat declarația marți seara la România TV.

"Vom continua să modificăm legile, vom continua să trecem prin Parlament ce am spus, vom continua să cerem călăii ăștia să răspundă în fața legii și la final dăm și amnistia și grațierea, ca să ne lămurim. Cu sau fără voia PNL-Orban, USR și Tomac", a menționat Ștefănescu."PSD și ALDE, coaliția de guvernare, PSD în primul rând, așa cum a promis, va duce la capăt toate legile justiției, modificările Codului Penal. Tot ce am promis vom face și, într-un final, cu siguranță ne vom asuma și ordonanța de amnistie și grațiere – nu știu sub ce formă: formă de lege sau formă de ordonanță. Însă lucrurile au fost deja percepute foarte bine în sânul opiniei publice. La câte abuzuri au avut loc, oameni care au stat la pușcărie și acum câștigă că fapta nu există…", a afirmat secretarul general interimar al PSD și joi seara, la Antena 3.

Premierul Viorica Dăncilă spune că pe masa sa nu există un astfel de proiect referitor la amnistie şi graţiere şi nici nu a discutat cu vreun ministru al Cabinetului său despre acest subiect.

Dăncilă a răspuns astfel întrebată despre informaţiile lansate în spaţiul public potrivit cărora Guvernul, sub o formă sau alta, asumată sau nu de un membru al Cabinetului său, ar pregăti o ordonanţă de urgenţă cu privire la amnistie şi graţiere şi dacă Executivul ia în calcul până la finele anului sau începutul anului viitor o astfel de variantă.

"Am spus şi repet, nu am discutat cu niciun ministru, nu am pe masa prim-ministrului, nu am avut nicio discuţie în acest sens. Deci, de ce să vorbesc despre ceva despre care nu am discutat? Am văzut că s-a lansat în spaţiul public, am văzut solicitări în spaţiul public, am văzut critici, dar eu, ca prim-ministru, vă spun că pe masa prim-ministrului nu există aşa ceva şi nu am avut o discuţie cu un ministru în acest sens", a declarat Viorica Dăncilă joi seară, la finalul galei "100 pentru Centenar".

"Există semnale că la PSD nu s-a abandonat această idee (OUG pentru amnistie și grațiere – n. red.) O astfel de ordonanţă, care priveşte amnistia şi graţierea unor politicieni până la urmă, ar fi o catastrofă pentru România. Ar fi o catastrofă. Adoptarea unei astfel de ordonanţe ar declanşa o criză politică fără precedent în România", a spus Iohannis, la Palatul Cotroceni.

Abonați-vă la ȘTIRILE ZILEI pentru a fi la curent cu cele mai noi informații.
Urmărește cel mai nou VIDEO
ALTE ȘTIRI
Incendiul din Șura Mică se manifestă violent pe o suprafață de aproximativ 1.200 de metri pătrați. Foto: ISU Sibiu
1 oct.
Incendiu de amploare la o hală de reciclare din Șura Mică. Mesaj RO-Alert emis din cauza fumului gros care a ajuns până în Sibiu
Un avion Animawings pe pista unui aeroport
1 oct.
Ce ar însemna deschiderea procedurii de insolvență în cazul AnimaWings pentru pasageri și cum își pot recupera banii pe cursele anulate
MONDEN
Dan Negru a avut-o în emisiunea „The Floor” pe Andreea Roată-Dumitru, urmașa lui Moș Ion Roată  | sursa foto: Kanal D
1 oct.
Cine este urmașa lui Moș Ion Roată: „E dovedit. M-am dus în arhive și am descoperit”. Reacția lui Dan Negru când a aflat
Radu Vâlcan
Exclusiv
1 oct.
Planul lui Radu Vâlcan pentru aniversarea Adelei Popescu depinde de Pro TV: „Poate obține o derogare de la filmări”
POLITIC
Nicușor Dan și delegația PSD de la consultările din septembrie FOTO Presidency
Analiză
1 oct.
Noile scenarii și calcule. Cum poate PSD să-și impună omul, dacă Nicușor Dan vine cu „propunerea potrivită”
Siegfried Mureșan în plenul Parlamentului, București, 30 septembrie 2026. Poză cu caracter ilustrativ. Foto: Profimedia Images
1 oct.
Siegfried Mureșan îl atacă pe Sorin Grindeanu și acuză PSD că nu a vrut niciodată să voteze „un guvern serios”
Ultimele știri
00:16
Cât de ușor găsești piese pentru OMODA și JAECOO în România? Compania anunță 25 de service-uri autorizate
1 oct.
Cu ce viteză trebuie să conduci ca să consumi cel mai puțin combustibil. De ce mitul celor 90 km/h nu este valabil pentru toate mașinile
1 oct.
Protestele liceenilor au degenerat în Franța. Aproape 2.000 de persoane reținute: „Violență scăpată de sub control”
1 oct.
Aceste ploșnițe îți vor invada în curând casa: iată ce nu trebuie să faceți sub nicio formă
TRENDING
1 oct.
Aplicatia MyEterra a căzut. Proprietarii nu mai pot solicita documente cadastrale online
1 oct.
Cine sunt frații Pandel, patronii AnimaWings, compania aeriană care a intrat în insolvență și a anulat o parte din zboruri
1 oct.
Horoscop 2 octombrie 2026. Leii au de ales între preocupările lor creative, cele legate de studii superioare și continuarea confruntărilor din familie
1 oct.
Tragerile loto din 1 octombrie 2026. Report de peste 2,11 milioane de euro la Loto 6 din 49
Horoscop berbec pentru perioada 19 - 25 septembrie 2026
00:00
Horoscop Urania săptămânal pentru Berbec. Previziuni pentru perioada 3 - 9 octombrie 2026
Horoscop scorpion pentru perioada 19 - 25 septembrie 2026
00:00
Horoscop Urania săptămânal pentru Scorpion. Previziuni pentru perioada 3 - 9 octombrie 2026
Horoscop leu pentru perioada 19 - 25 septembrie 2026
00:00
Horoscop Urania săptămânal pentru Leu. Previziuni pentru perioada 3 - 9 octombrie 2026
Horoscop balanta pentru perioada 19 - 25 septembrie 2026
00:00
Horoscop Urania săptămânal pentru Balanță. Previziuni pentru perioada 3 - 9 octombrie 2026
Horoscop taur pentru perioada 19 - 25 septembrie 2026
00:00
Horoscop Urania săptămânal pentru Taur. Previziuni pentru perioada 3 - 9 octombrie 2026
Magiun de prune fără zahăr la borcan
29 sept.
Cum faci magiun de prune fără zahăr - reţetă tradiţională
De ce să pui un burete în sertarul cu legume al frigiderului
23 sept.
De ce să pui un burete în sertarul cu legume al frigiderului
Verigheta pe mâna stângă
25 sept.
De ce se poartă verigheta pe mâna stângă
Interiorul Bisericii Ortodoxe Zlătari, situată pe Calea Victoriei, unde se află racla cu moaștele Sfântului  Mucenic Ciprian.
2 oct. 2024
Sfântul Ciprian, sărbătorit pe 2 octombrie:tradiții și obiceiuri. Ce să faci neapărat în această zi
O ambulanță care circulă cu viteză pe șosea.
1 oct.
Un muncitor român a murit după ce a căzut de la aproape 20 de metri, în Viena. Bărbatul lucra pe terasa unui apartament
O aeronavă Animawings (Airbus A320-214) cu numărul de înmatriculare YR-AGD, surprinsă în timp ce decolează de pe pistă
1 oct.
AnimaWings a cerut insolvența, iar zeci de curse sunt anulate. Ce pot face românii care s-au trezit cu zborul anulat și cum își pot salva vacanța. Explicațiile companiei aeriene
Centrala nucleară Cernavodă. Foto: Profimedia Images
1 oct.
Centrala de la Cernavodă rămâne oprită, guvernul a prelungit starea de alertă în energie cu încă o lună
Mai multe mașini în parcare
1 oct.
Mașini second-hand de peste 38 de milioane de euro, verificate de ANAF. Firme alese „în urma analizei de risc realizate la nivelul DGAF”
Harta conductelor regionale
Analiză
1 oct.
Coridorul Vertical e cu scandal!
Poluare Bucureşti
29 sept.
Gargara și impostura nu rezolvă problema poluării aerului din București!
Benjamin Netanyahu Foto: Imago
29 sept.
Doar sângele masacrului din 7 octombrie 2023 l-ar putea mătura pe Netanyahu de la putere
Blocuri în construcție, fotografie cu caracter ilustrativ. Foto: Shutterstock
28 sept.
În loc să urlăm APOCALIPSA, nu luăm și noi banii ăia de unde sunt? Din închirieri, de exemplu?