Florian Coldea a fost cu Sebastian Ghiță și George Maior în vacanță în Toscana (Italia), a declarat miercuri Adrian Țuțuianu, șeful comisie SRI din Parlament, după audierea lui Eduard Hellvig.
Adrian Țuțuianu, șeful comisiei SRI, a spus după audierea lui Eduard Hellvig că a fost confirmată prezența lui Florian Coldea în Seychelles alături de Sebastian Ghiță. Țuțuianu a precizat că Florian Coldea și soția sa au adus facturi și chitanțe prin care a demonstrat că ei au suportat cheltuielile deplasării.
Cu toate acestea, comisia de control din Parlament nu a putut stabili dacă aceste documente sunt reale sau false, însă ancheta internă a serviciului nu a arătat că sunt indicii care să ducă la concluzia că nu ar fi reale.
Totodată, a fost confirmată prezența lui Florian Coldea alături de Sebastian Ghiță în Italia, la Toscana, iar a soției sale, la Paris. Țuțuianu a mai spus că alături de Coldea și Ghiță, în Toscana, a fost și George Maior, pe atunci șef al SRI. Maior, care în prezent este ambasador în SUA, „a dat anumite explicații” comisiei de control intern din cadrul serviciului.