Asociația Comercianților de la Metrou i-a dat în judecată pe primarii de sector, dar și pe primarul general, alături de Metrorex, Sindomet Servcom și Administrarea Domeniului Public București, după ce autoritățile au decis desființarea spațiilor comerciale motivând că acestea funcționează ilegal.

Ministrul transporturilor Cătălin Drulă a anunţat, pe 17 aprilie, că 63 de spaţii comerciale amplasate ilegal pe domeniul public al statului au fost desfiinţate în 10 staţii de metrou. El a menţionat că Metrorex a făcut solicitări în acest sens şi către primăriile sectoarelor 3 şi 5, declarându-se convins că „şi acolo se va restabili legalitatea cât de curând”.

Demnitarul a afirmat, sâmbătă, într-o postare pe Facebook, că acţiunea de desfiinţare a spaţiilor ilegale de la metrou continuă.

Comercianții de la metrou au pierdut primul proces cu primăriile și Metrorex privind demolarea spațiilor ilegale
Mesajul ministrului Cătălin Drulă

Operațiunea de demolare a spațiilor comerciale de la metrou a început pe 7 aprilie, când au fost îndepărtate chioșcurile de la stația Ștefan cel Mare.

La acea acțiune, directorul general al Metrorex, Ștefan Paraschiv, a luat, la un moment dat, o rangă și a încercat să forțeze ușa unui astfel de chioșc.

Abonați-vă la ȘTIRILE ZILEI pentru a fi la curent cu cele mai noi informații.
ABONEAZĂ-TE ȘTIRILE ZILEI

Ați sesizat o eroare într-un articol din Libertatea? Ne puteți scrie pe adresa de email eroare@libertatea.ro

Comentează
Google News Urmărește-ne pe Google News Abonați-vă la canalul Libertatea de WhatsApp pentru a fi la curent cu ultimele informații
Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.