Comisia Europeană ar putea solicita reduceri obligatorii ale consumului, în cazul unei urgențe – cum ar fi oprirea furnizării de gaz rusesc.

Planul vine după ce exportatorul rus Gazprom a oprit sau redus deja livrările către clienți din 12 țări. În plus, există temeri că Moscova ar putea decide să nu repornească gazoductul Nord Stream pe 21 iulie, după ce a fost oprit temporar săptămâna trecută pentru întreținerea de rutină.

Țările UE au lucrat, de asemenea, pentru a-și spori rezervele de gaze în pregătirea pentru iarnă.

Luni, directorul Agenției Internaționale pentru Energie, Fatih Birol, a avertizat că blocul trebuie să își reducă semnificativ consumul de gaze naturale în această vară pentru a se pregăti de eventualitatea unei ierni fără aprovizionare din Rusia

Planul Comisiei de reducere obligatorie a consumului implică un mecanism legal, care ar permite țărilor să decidă dacă adoptă măsurile prin vot cu majoritate calificată.

Obiectivul este acela de a obține aprobarea la nivel național, în fiecare stat UE, a propunerii, până la reuniunea extraordinară a Consiliului Energetic din 26 iulie, au spus cei trei diplomați consultați de Politico, deși dezbaterea este încă în desfășurare.

Discuțiile se concentrează pe cerința ca țările să decidă reducerea utilizării gazelor cu o anumită cantitate din toamnă până în primăvară. Se propune o reducere între 5% și 20%, cu așteptarea unui acord final între 10% și 15%, potrivit doi dintre diplomați.

O primă dezbatere asupra propunerii va avea loc la întâlnirea Coreper I de miercuri.

Abonați-vă la ȘTIRILE ZILEI pentru a fi la curent cu cele mai noi informații.
ABONEAZĂ-TE ȘTIRILE ZILEI
Comentează
Google News Urmărește-ne pe Google News Abonați-vă la canalul Libertatea de WhatsApp pentru a fi la curent cu ultimele informații
Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.