Companii din Suedia testează vaccinuri anti-Covid sub formă de pulbere uscată

Comentează

În acest moment, protecția împotriva Covid-19 vine printr-o injecție. În viitor, însă, vaccinuri ar putea fi administrate din inhalatoare, sub formă de pulbere, sau chiar transformate în pastile, informează BBC. Două proiecte de cercetare din Suedia testează deja vaccinuri anti-Covid sub formă de pulbere uscată, arată sursa citată.

Într-un laborator alb, aerisit, din satul Medicon, unul dintre cele mai mari parcuri științifice din sudul Suediei, chimistul Ingemo Andresson ține în mână un inhalator subțire, din plastic, cât jumătate din mărimea unei cutii din chibrituri.

Echipa ei speră ca acest mic produs să joace un rol important în lupta globală împotriva coronavirusului, permițând oamenilor să ia acasă versiuni sub formă de pulbere ale viitoarelor vaccinuri.

”Este ușor de produs și foarte ieftin”, spune Johan Waborg, director al firmei, care produce de obicei inhalatoare pentru pacienții cu astm. ”Pur și simplu îndepărtați această bucată din plastic și atunci se activează inhalatorul de vaccin. Îl puneți în gură, respirați adânc și inspirați”, spune el.

Compania Iconovo colaborează cu ISR - un start-up de cercetare în imunologie din Stockholm, pentru a dezvolta un vaccin din pulbere uscată împotriva Covid. Folosește proteine ale virusului (spre deosebire de Pfizer, Moderna și AstraZeneca, care utilizează coduri ARN sau ADN ale acestor proteine) și poate rezista până la temperaturi de 40 de grade Celsius.

Noua tehnologie ar reprezenta o schimbare majoră în modul de depozitare a vaccinurilor actuale, care sunt sub formă lichidă. În prezent, acestea trebuie păstrate în flacoane de sticlă la temperaturi de -70C, înainte de a fi transferate în frigidere, pentru a nu-și pierde eficacitatea. Acesta este cunoscut sub numele de ”lanțul rece” (sau de frig).

”Vaccinul sub formă de pulbere ar putea schimba datele jocului. El ar fi distribuit fără lanțul de frig și ar putea fi administrat fără să fie nevoie de furnizori de asistență medicală”, spune fondatorul ISR, Ola Winquist, profesor de imonologie la Institutul Karolinska, una dintre cele mai importante unități medicale din Suedia.

Compania își testează în prezent vaccinurile pe variantele Beta (Africa de Sud) și Alpha (Marea Britanie) ale Covid.

Vaccinul va fi testat în curând pe oameni

Cercetătorii cred că noua formă a vaccinurilor ar putea ajuta campaniile de imunizare din Africa, unde climatul cald și lipsa de energie electrică au făcut dificilă stocarea și livrarea vaccinurilor înainte ca acestea să expire.

Mai este drum de parcurs înainte ca studiile să arate întregul potențial al vaccinului uscat dezvoltat de ISR, inclusiv să arate dacă este la fel de eficient ca vaccinurile aprobate în prezent. Până în prezent, vaccinul a fost testat doar pe șoareci, cu toate că ISR și Iconovo au strâns suficiente fonduri pentru a începe studiile pe oameni în următoarele două luni.

Oamenii de știință sunt optimiști că vaccinurile sub formă de pulbere ar putea revoluționa răspunsul la pandemie dacă acestea își dovedesc eficiența. ”Ar deschide cu adevărat oportunități pentru zonele greu accesibile și poate nu ar mai fi nevoiți oamenii să poarte cutii reci pe biciclete sau pe cămile”, a spus Stefan Swartling Peterson, șeful sănătății globale al UNICEF din 2016 până în 2020, acum profesor de transformare globală pentru sănătate la Karolinska.

El compară potențialul impact cu alimentele liofilizate (uscate prin înghețare și extragerea apei din ele, deshidratate).

Noul produs ar revoluționa sistemul de depozitare și distribuție

În timp ce companiile din întreaga lume investighează vaccinurile sub formă de pudră, Swartling Peterson indică un alt start-up cu „tehnologie promițătoare”, la doar 10 minute de mers pe jos de Iconovo. Compania Ziccum testează o tehnologie concepută pentru a usca vaccinurile lichide existente sau viitoare fără a le limita eficacitatea.

Pudra de vaccin ar fi amestecată cu o soluție sterilă de apă înainte de imunizare și injectată folosind flacoane și ace. Tehnologia poate fi direcționată și spre alte tipuri de administrare, de la spray-uri nazale la pastile, spune directorul Göran Conradsson.”Mai este nevoie de cercetare și dezvoltare, dar în principiu da, se poate”, a afirmat acesta.

Johnson & Johnson, care realizează vaccinul în doză unică Janssen, aprobat deja de Agenția Europeană pentru Medicamente (EMA), derulează deja un proiect-pilot prin care testează tehnologia Ziccum. Gigantul farmaceutic nu a spus dacă este vorba despre vaccinul anti-Covid, ci a precizat că proiectul explorează o tehnologie nouă, ”care are potențialul de a ușura distribuția, administrarea și păstrarea” viitoarelor vaccinuri.

Tehnologiile pe bază de pulbere i-ar putea ajuta și pe cei cărora le este frică de ace și ar oferi o alternativă ”verde” la acele lichide, reducând energia electrică necesară pentru alimentarea frigiderelor utilizate pentru depozitarea fiolelor de vaccin. De asemenea, ar putea ajuta la distribuția mondială a vaccinurilor. „Nimeni nu este în siguranță până când toată lumea nu este în siguranță. Nu știi niciodată ce se va întâmpla dacă încă ai coronavirusul care circulă undeva într-o parte a lumii.”, spune Conradsson.

„Trebuie să fim capabili să aducem vaccinuri către populațiile din toate mediile pentru a aborda epidemiile și pandemiile la nivel global”, este de acord Ingrid Kromann, purtător de cuvânt al Coaliției pentru Inovație în Pregătirea Epidemică (Cepi), o organizație globală non-profit care lucrează pentru a accelera dezvoltarea de vaccinuri.

Ea este precaută, spunând că vaccinurile pe bază de pulbere sunt încă într-un stadiu incipient de dezvoltare și că „mai sunt multe de făcut”. Dar, dacă tehnologia va avea succes, ar putea contribui la un acces mai bun la vaccinuri, precum și la riscuri și costuri mai mici ale programelor de vaccinare.

Abonați-vă la ȘTIRILE ZILEI pentru a fi la curent cu cele mai noi informații.
Urmărește cel mai nou VIDEO
ALTE ȘTIRI
Daria Maria Buzica
10 oct.
RO-Alert în București, după ce Daria Maria Buzica, o fată de 15 ani din Sectorul 4, a dispărut
Proiectul Reactoarelor Modulare Mici (SMR) de la Doicești
10 oct.
Americanii de la NuScale au refuzat condițiile României pentru mini-reactoarele de la Doicești și propun opțiuni pe acțiuni în loc de garanții
MONDEN
Pavel Bartos și Smiley
10 oct.
Anunțul făcut de Smiley și Pavel Bartoș despre filmările pentru „Românii au telent” 2027. Care este noutatea sezonului 17
Andreea Popescu si Dan Alexa
10 oct.
Andreea Popescu, adevărul despre infidelitatea față de fostul soț. „Nu s-ar fi întâmplat dacă eu eram bine în căsnicie”
POLITIC
luca-niculescu-8-octombrie-2026
10 oct.
Premierul desemnat Luca Niculescu anunță prioritățile din programul de guvernare: majorări pentru pensiile mici și reluarea legii salarizării unitare
Relațiile româno-ungare au devenit mai strânse în 2026 după schimbarea de guvern de la Budapesta, susține Valentin Năumescu. Foto: Getty Images
10 oct.
România și Ungaria își unesc forțele pentru bugetul UE și sprijinul pentru Ucraina
Ultimele știri
10 oct.
Șofer român de TIR, prins după ce a furat 1.200 de litri de motorină din trei camioane, în Italia. Cum l-au descoperit polițiștii
10 oct.
Singura femeie care a supraviețuit după două doze letale, externată din spital. Christa Pike a fost trimisă înapoi în închisoare după execuția ratată
10 oct.
Un fruct exotic a cucerit România, iar vânzările au explodat: dăm peste 49 de milioane de euro pe el, în fiecare an: „Se cultivă și la noi acum”
10 oct.
O furtună solară puternică lovește Pământul: Avertisment emis de NOAA pentru sateliți și rețele de comunicații
TRENDING
10 oct.
Cine este Elena Mateescu, șefa ANM de aproape 10 ani. Câștigă peste 22.000 de lei pe lună și are două apartamente
10 oct.
5 mașini second-hand bune sub 5.000 de euro pe care le recomandă experții germani
Reportaj
10 oct.
Brașov 2026: „Trăiască în veci prietenia româno-sovietică”, sloganul scris mare pe clădirea Uzinei Tractorul, pe care nimeni nu l-a șters de peste 70 de ani
9 oct.
Horoscop Urania | Previziuni astrologice pentru perioada 10 - 16 octombrie 2026. Luna Nouă în Balanță
Un obiect neobișnuit te ajută să îți protejezi hainele din valiză. Imagine cu caracter ilustrativ. Sursă foto: Getty Images.
10 oct.
Trucul genial cu baloane în valiză care te scutește de neplăceri: metoda ieftină previne scurgerea lichidelor în bagaje
horoscopul zilei de astăzi 11 octombrie 2026 pentru zodia ta - dragoste, bani sau sanatate
10 oct.
Horoscop 11 octombrie 2026. Balanțele ar fi bine să privească cu rezervă orice propunere care presupune cheltuieli majore din partea lor
O casieră de la supermarket cântărește cu ardei gras roșu. Sursă foto: Getty Images.
10 oct.
O angajată Carrefour, concediată după 15 ani din cauza unui cupon de reducere de 8,83 de euro. Ce despăgubiri uriașe va primi
Un bărbat în cămașă, care poartă ochelari (stânga). În dreapta este o femeie care vorbește, iar în centru este o geantă portocalie
10 oct.
A cumpărat o geantă cu nici 2 dolari, iar peste câțiva ani a aflat că valorează peste 30.000 de dolari: „Mi s-a părut frumoasă”
libertatea 1200x700 (6)
10 oct.
Primul târg de ceasuri din România aduce 37 de branduri la București. Ce poți vedea și proba la WARO
Câtă apă se pune la orez
10 oct.
Câtă apă se pune la orez pentru a ieși pufos de fiecare dată
Ce condimente se pun la murături
9 oct.
Ce condimente se pun la murături
Murături asortate la borcan
9 oct.
Cum se fac murăturile asortate pentru iarnă? Rețetă simplă și gustoasă
O femeie cu cămașă galbenă care își strânge mai multe obiecte de pe birou într-o cutie
10 oct.
Româncă din Italia, concediată după ce şi-a prelungit concediul ca să-și îngrijească mama bolnavă de cancer. Femeia lucra de 11 ani în companie
„Supat” este substantiv și poate apărea după o prepoziție- în supat Sursă foto: Profimedia.
10 oct.
Institutul de Lingvistică al Academiei Române explică de ce termenul „supat” este corect: „Limba română nu locuiește numai în salon”
Un pompier în timp ce stinge un incendiu de vegetatie
10 oct.
Incendiu de vegetație în Parcul Național Retezat. Pompierii se luptă de două săptămâni cu focul din zona Cheile Buţii
Laura Sărdescu. Sursa foto: Ioana Dodan / The Fab Squad
Analiză
10 oct.
Laura Sardescu, vicepreședinte Asociația Română a Magazinelor Online: „Un magazin din România care plătește taxe în țară nu poate concura cu aceleași reguli ca o platformă care livrează colete de trei euro de pe alt continent”
Nicușor Dan, președintele României
9 oct.
Votați ce vreți, dar dup-aia anticipate. Asta trebuie să spună Dan
Luca Niculescu. Sursa foto: Dumitru Angelescu
Analiză
9 oct.
Luca Niculescu, reformatorul sau doar încă un premier desemnat?
guvernul-romaniei-sigla
7 oct.
A avea sau a nu avea guvern…
VIDEO Cine este Luca Niculescu
6 oct.
Mă cheamă Luca și-mi place-ntre golani...