Gorghiu a avut o serie de discuții cu liderii de filiale, duminică seară, după închiderea urnelor. Mai mulți lideri de filiale cu rezultate slabe la alegerile parlamentare ar urma să își anunțe demisiile, dar și coordonatorul de campanie, Gheorghe Falcă și secretarul general Ilie Bolojan.

După depunerea mandatului, liberalii trebuie să stabilească o conducere interimară, până la convocarea Congresului, forul în care se va alege o conducere legitimă. O variantă ar fi ca prim-vicepreședinții de la național să preia conducerea. Printre aceștia sunt Adriana Săftoiu, Cătălin Predoiu, Mihai Voicu, Gheorghe Falcă. Adică unii dintre cei care își asumă răspunderea pentru rezultatul slab de la alegerile parlamentare și vor să facă un pas în spate. O altă variantă ar fi ca la conducere să vină, interimar, liderii filialelor cu rezultatele cele mai bune, printre care Sibiul, condus de vicepreședintele Raluca Turcan.

Sunt așteptate și demisii ale unor lideri de filiale care nu au performat la alegerile de duminică, când PNL a câștigat doar 20% din procente, și va face Opoziție în Parlament.

O nouă întâlnire a liderilor PNL are lor luni la sediul central al partidului, unde a ajuns și Alina Gorghiu. Este așteptată și o declarație oficială, după prânz.

Abonați-vă la ȘTIRILE ZILEI pentru a fi la curent cu cele mai noi informații.
ABONEAZĂ-TE ȘTIRILE ZILEI
Comentează
Google News Urmărește-ne pe Google News Abonați-vă la canalul Libertatea de WhatsApp pentru a fi la curent cu ultimele informații
Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.