Germania, Austria, Danemarca, Suedia şi Norvegia pot astfel să continue să aplice până la 11 mai aceste controale reintroduse în 2015 şi justificate din punct de vedere legal prin afluxul de migranţi cu care se confruntă.

Comisia Europeană a dat undă verde la sfârşitul lui ianuarie acestei derogări de la reglementările obişnuite ale liberei circulaţii. Ea necesita o adoptare formală de către Consiliul UE, din care fac parte statele membre.

CE a acceptat prima oară în mai 2016 o prelungire excepţională, peste durata autorizată într-o perioadă normală, a controalelor reintroduse de cele cinci state în perioada de vârf a venirii migranţilor dinspre Grecia. Totodată, a stabilit ca obiectiv o revenire la normal până în decembrie 2016 – un obiectiv care nu a fost atins.

Aceste derogări sunt valabile doar pentru anumite frontiere ale celor cinci ţări vizate. În Austria ele vizează, de exemplu, frontierele tereste cu Ungaria şi Slovenia, în timp ce în Germania este vorba despre frontiera terestră cu Austria.

Citește și: Membrii UE au aprobat reinstituirea controalelor la graniţele externe, inclusiv pentru cetăţenii din zona Schengen

Abonați-vă la ȘTIRILE ZILEI pentru a fi la curent cu cele mai noi informații.
ABONEAZĂ-TE ȘTIRILE ZILEI
Comentează
Google News Urmărește-ne pe Google News Abonați-vă la canalul Libertatea de WhatsApp pentru a fi la curent cu ultimele informații
Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.