O anchetă este în curs de desfăşurare după piratarea conturilor de Twitter şi YouTube ale armatei britanice, a anunţat duminică Ministerul Apărării din Marea Britanie, informează Agerpres, care citează AFP.
„Avem cunoştinţă despre spargerea conturilor de Twitter şi YouTube ale armatei, iar o anchetă este în desfăşurare. Armata ia foarte în serios securitatea informaţiilor şi suntem pe cale de a rezolva problema”, a scris pe Twitter Ministerul britanic al Apărării.
„Atât timp cât ancheta nu este încheiată, ar fi inadecvat să comentăm mai mult”, a adăugat ministerul.
The breach of the Army’s Twitter and YouTube accounts that occurred earlier today has been resolved and an investigation is underway. The Army takes information security extremely seriously and until their investigation is complete it would be inappropriate to comment further.— Ministry of Defence Press Office (@DefenceHQPress) July 3, 2022
Înregistrări video despre criptomonede şi imagini cu omul de afaceri Elon Musk au apărut pe canalul YouTube al armatei britanice, în timp ce contul său oficial de Twitter a reluat o serie de postări care par a fi legate de NFT.
NFT (non-fungible token sau token nefungibil) este un format digital care permite asocierea la orice obiect virtual, fie că este o imagine, o fotografie, o animaţie, un videoclip sau o piesă muzicală, a unui certificat de autenticitate înregistrat într-un „blockchain”, tehnologia care serveşte ca bază în special pentru criptomonede precum bitcoin.
Ulterior, armata britanică a cerut scuze pe Twitter pentru „întreruperea temporară” a conţinutului său şi a anunţat reluarea serviciului normal al contului său. „Vom efectua o anchetă completă şi vom trage lecţiile din acest incident”, a adăugat armata britanică, mai scrie AFP.