MENIU CAUTĂ
, de Răzvan Mihalașcu

Copii abandonați pe câmp într-o localitate din Botoșani. De ce ar fi plecat de acasă

Distribuie

Doi copii au fost găsiți pe un câmp din apropierea localității Ungureni din Botoșani, unde ar fi fost abandonați. O femeie i-a văzut rătăcind pe imaș, a alertat Poliția și a lansat un apel un apel pe Facebook pentru a-i ajuta pe cei doi micuți.

Mama copiilor, o tânără de 26 de ani din localitatea Bălușeni, a fost identificată de oamenii legii și a fost dusă la audieri.

„În ceea ce privește cazul celor doi minori de la Ungureni care au fost găsiți pe câmp, polițiștii s-au sesizat din oficiu pentru comiterea infracțiunii de abandon de familie. Minorii au 4, respectiv 6 ani și sunt în prezent internați într-un Centru pentru minori”, a declarat Maria Carp, purtătorul de cuvânt al IPJ Botoșani, conform botosaninews.

Cei doi copii au fost găsiți duminică după-amiază de o femeie pe un câmp de pe raza satului Sapoveni, comuna Ungureni. Micuții i-au povestit că au plecat sâmbătă de acasă și că în noaptea de sâmbătă spre duminică au înnoptat la un străin.

Surse din rândul anchetatorilor au precizat pentru Libertatea că mama nu a avut bani pentru a plăti chiria și le-a spus copiilor să plece de acasă.

Copiii, în vârstă de 4 şi 6 ani, au fost internaţi într-un centru pentru minori al Direcţiei Generale de Asistenţă Socială şi Protecţia a Copilului Botoşani,  care a declanşat o anchetă în acest caz.

Tot în județul Botoșani, un copil de 12 ani care cântărește doar 6 kilograme a fost adus în stare gravă la spital din cauza malnutriției și deshidratării.

sursă foto: Monitorul de Botoșani

 


Citește și:

MUȘAMALIZARE! Trei ani și niciun responsabil după moartea copiilor infectați cu E.coli. La copiii morți la Pitești s-au găsit infecții nosocomiale!

INTERVIU | «Suntem mai bogați și totuși mai săraci». Ladislau Bölöni împlinește astăzi 66 de ani. Cum se simte, ce-i place și ce nu, ce-l împlinește și ce-l deranjează la timpurile pe care le trăim

Unde-și ascundeau bogații banii înainte de Revoluție. Metode ingenioase de pe vremea lui Ceaușescu, de frica Legii ilicitului


 

Comentarii