Copil in varsta de 7 ani s-a vindecat singur de cancer

minime. Cristian Mircea s-a nascut acum opt ani in Bucuresti. A venit pe lume chiar in Joia Mare, inainte de Paste. Baietelul a fost perfect sanatos la nastere. intr-o zi insa a racit, ca orice copil. Mama lui l-a dus la doctor. Nu parea sa fie ceva grav si i s-au prescris medicamente pentru raceala. Dar Cristi se simtea din ce in ce mai rau. Au urmat sute de analize, radiografii si tomografii. in cele din urma, diagnosticul pus a fost cumplit: tumoare de ventricul III, foarte greu de operat. Pe langa toate aceasta, copilul mai suferea si de hidrocefalie interna secundara. Parintii lui erau distrusi. Au inceput sa mearga pe la preoti si manastiri, s-au rugat, au postit si au plans, sperand intr-o minune. Dar minunea intarzia sa vina. A fost operat, dar dupa catva timp copilului a inceput din nou sa-i fie rau. Nu putea sa se tina pe picioare, avea dureri infioratoare de cap, era confuz si somnolent. Nu vorbea, nu putea manca singur. I s-au facut din nou investigatii. Rezultatele n-au fost deloc imbucuratoare. Tumoarea recidivase si era chiar mai voluminoasa. Pe data de 16 noiembrie 1999 este iarasi operat. Recuperarea extrem de lenta ii face pe parintii lui sa creada ca nu se va mai face niciodata bine. "Nu puteam sa-l vad asa. Ma rugam la Dumnezeu sa il ia si sa nu-l mai chinuie atata", marturiseste Marian Mircea, tatal lui Cristi (foto dreapta). Medicii nu-i prea dadeau sanse de supravietuire. "Cazul a fost unul foarte dificil, isi aminteste dr. Alexandru Tascu, unul dintre neurochirurgii care l-au operat pe Cristi. Era vorba de o tumoare profunda situata in regiunea pineala, greu de operat. Se dezvoltase in mijlocul creierului, unde se ajunge extrem de dificil. Extirparea ei avea riscuri enorme. L-am operat totusi. Nu s-a reusit scoaterea tumorii din prima si evolutia lui Cristi a fost foarte dificila, cu multiple probleme postoperatorii. Din punct de vedere neurochirurgical nu se mai putea face nimic. Exista o vorba: ceea ce nu mai poate face medicul face Dumnezeu." Apoi, deodata, intr-o zi de aprilie a anului 2003, s-a intamplat incredibilul. in timp ce privea un crucifix care era pe peretele din sufragerie, pustiul s-a ridicat din pat si a inceput sa vorbeasca. Mai stalcit la inceput, dar vorbea. Primele fraze au fost: "Fecioara Maria m-a luat in brate si m-a dus la ea in casa!". Parintii s-au speriat crezand ca baietelul aiureaza. Au plans si au ras. L-au intrebat cum arata casa Maicii Domnului si care el a raspuns: "Casa Sfintei Fecioare e o minune!". Dupa aceea, Cristi a cerut crucifixul cu Iisus Hristos rastignit si l-a sarutat pe cap si pe picioare. De atunci, soarta copilului s-a schimbat. Cristi isi uimeste in fiecare moment parintii. El spune ca vrea sa se calugareasca atunci cand va fi mare si sa slujeasca intr-o biserica mare. Din cand in cand vorbeste foarte ciudat, folosind cuvinte si fraze pe care nu are de unde sa le cunoasca. El zice: "Am fost nascut ca sa aduc iubirea si intelepciunea!" sau "Dumnezeu m-a vindecat pentru ca oamenii sa creada in El". Parintii lui sunt uneori foarte alarmati din cauza aceasta, pentru ca nu stiu ce sa mai creada: "Ma bucura faptul ca vorbeste asa, dar ma si sperie, spune mama lui. Merg cu el pe strada si ii atinge pe unii oameni, zicand ca ii vindeca. Alteori pune manuta pe anumite ma-sini din parcari, pe care le simte ca sunt predispuse la accidente rutiere grave. E un copil deosebit!"