Coreea de Sud are trupe de elită pregătite să primească ordinul de a-l asasina pe liderul nord-coreean Kim Jon-un, în cazul în care țara se simte amenințată de armele nucleare ale Phenianului, susține ministrul apărării de la Seul.
Întrebat miercuri în Parlament dacă există vreo unitate specială care să-l elimine pe Kim Jong-un, ministrul Han Min-koo a răspuns "da, avem un asemenea plan" , relatează CNN.
"Coreea de Sud are o idee generală şi intenţionează să folosească rachete de mare precizie pentru a ţinti instalaţii inamice în regiuni importante şi în vederea eliminării conducerii inamice", a spus el.
Deși erau suspiciuni mai vechi cu privire la existența unui astfel de plan, răspunsul ministrului a provocat o oarecare surpriză.
"Un preşedinte ar vrea să aibă această opţiune", afirmă Daniel Pinkston de la Troy University. "Să nu i se prezinte (această opţiune) preşedintelui, să nu se efectueze antrenamente în acest sens sau să nu existe o asemenea capacitate ar fi o greşeală", a apreciat el.
Coreea de Sud şi-a intensificat retorica împotriva conducerii nord-coreene după ce Phenianul a anunţat pe 9 septembrie că a efectuat cu succes al cincilea test nuclear. Coreea de Nord a testat săptămâna aceasta un nou tip motor puternic de rachetă care ar putea să fie instalat pe o rachetă balistică intercontinentală.