Corina Creţu, dezlănţuită împotriva PSD: "Ţara merge într-o direcţie greşită!"

Comentează

Comisarul european Corina Creţu, aflată pe locul doi pe lista Pro România pentru alegerile europarlamentare, s-a lansat, duminică, într-un atac dur la adresa PSD şi a guvernului, pentru campania antieuropeană pe care o are. Ea a acuzat Puterea că nu doreşte accesarea de fonduri europene şi că preşedinţia României, deşi una de succes, nu va reuşi să închidă bugetul UE, care prevede majorarea fondurilor pentru ţara noastră, în următorul exerciţiu financiar.

"Îmi pare rău că se minte cu neruşinare şi se spune că eu şi noi, la Comisia Europeană, blocăm aceste proiecte pe care nu le avem. Am aprobat tot ce s-a putut aproba, tot ce a fost depus de Guvenul României.(...) Avem nevoie de proiecte noi. În fiecare ţară, pentru fiecare euro din fonduri europene sunt programaţi 3 euro, noi, din contră, suntem invers, avem bani necheltuiţi şi nu avem proiecte pe care să le cheltuim. Am aprobat tot ce s-a putut aproba", a spus Corina Creţu, arătând că ultimul proiect a fost centura Capitalei, dar că s-a semnat şi alocarea de fonduri pentru metroul Berceni Pipera.

În privinţa metroului din Drumul Taberei, Creţu a spus că Uniunea Europeană a dat banii încă din 2016. "Vedeţi în ce hal e. (...) Mai avem, în prezent, doar 4 proiecte de apă şi canalizare. Avem neoive de proiecte noi. (..) Avem bani necheltuiţi, se cheltuiesc pe proiecte mici, care nu au impact neapărat în viaţa de zi cu zi a oamenior", a spus ea.

Corina Creţu a mai arătat că îşi doreşte va românii să se gândească foarte bine ce oameni aleg, la nivel local, pentru că administaţia este foarte importantă. D

"Din păcate, dezvoltarea României este blocată, din cauza administraţiei. Birocraţia, corupţia, responsabilităţile fragmentate dăunează grav investiţiilor publice", a mai spus ea, precizând că rata de neabsorbţie a fondurilor europene este de 80% .

"Îmi vine să plâng când văd tineri care refuză să mai acceseze fonduri din cauza birocraţiei. Preşedinţia României are rezultate bune, dar exac ce e mai important, bugetul, nu se va încheia în timpul preşedinţiei României. Am avut trei trialoguri, urmează să vorbim cu următorul Parlament European şi cu preşedinţia finlandeză", a mai spus Corina Creţu.

Comisarul european a mai afirmat că rămâne cu regretul că îşi încheie acest mandat, fără să se depună proiecte importante precum autostrada Unirii sau spitalele regionale.

"Rămân cu regretul că nu am avut posibilitatea, proiecte care cu adevărat ar lega Republica Moldova de România, de vestul european, care ar lega sudul şi nordul ţării, de aceea văzând tot acest dezastru, toate aceste posibilităţi şi şanse pierdute, ne-am dat cu toţii seama că acest partid (PSD - n.r.) este deturnat de către actuala conducere către interese de grup, un partid care nu mai are nicio legătură cu dorinţele şi aşteptările celor cu care am vorbit noi în campaniile electorale, nu mai e nimeni care să se preocupe de şcoli, de spitale, de soarta satelor româneşti", a mai spus ea.

Corina Creţu a arătat, în final, că "ţara merge într-o direcţie greşită".

Abonați-vă la ȘTIRILE ZILEI pentru a fi la curent cu cele mai noi informații.
Urmărește cel mai nou VIDEO
ALTE ȘTIRI
Curtea Constitutionala. Foto: Hepta
6 oct.
PNL și USR au atacat la CCR numirile la conducerea TVR și Radio România și contestă interimatul decis în Parlament
Kelemen Hunor conduce UDMR din 2011. Foto: Hepta
6 oct.
Kelemen Hunor a vorbit cu Luca Niculescu și are o singură cerință pentru premierul desemnat
MONDEN
Tom Cruise în filmul „Digger”
6 oct.
Tom Cruise, cel mai mare eșec din carieră la box office. Ce înseamnă dezastrul financiar al filmului „Digger” pentru viitorul actorului la Hollywood
Tudor Bota, fiul Cristianei Bota
6 oct.
Cine este angajatul din TVR acuzat de Sorina Matei, șefa interimară a televiziunii, că vine la serviciu cu un Porsche. Bărbatul spune că mașina nu este a lui
POLITIC
Nicușor Dan zâmbește la a patra desemnare de premier - Luca Niculescu FOTO Presidency
Analiză
6 oct.
Pietrele de moară ale Guvernului Niculescu: garnitura de miniștri, sensibilitățile partizane și liniile roșii
Sorin Grindeanu a fost ales în noiembrie 2025 președinte „plin” al PSD, după 6 luni în care a fost interimar în urma demisiei lui Marcel Ciolacu. Foto: Cristian Otopeanu / Libertatea
6 oct.
Sorin Grindeanu, la o zi după desemnarea lui Luca Niculescu premier: „Nicușor Dan continuă experimentele politice”
Ultimele știri
6 oct.
Dominic Fritz anunță o ruptură de PNL în privința Guvernului lui Luca Niculescu
6 oct.
Ce e vânătoarea de „fantome cosmice” câștigătoare a Nobelului pentru Fizică. În fiecare secundă, prin corpul uman trec aproximativ 100 de trilioane de neutrini
6 oct.
Japonia a inaugurat cel mai lung traseu turistic de tip circuit din țară, care are peste 300 km lungime și face legătura între șase orașe
6 oct.
Volodimir Zelenski avertizează că Rusia pregătește un atac masiv asupra Ucrainei: „Vă rog, vă rog, aveți grijă de voi”
TRENDING
6 oct.
Ce e „regula celor 1.000 de metri” pentru radare și cum pot șoferii anula amenda: un singur kilometru poate salva permisul și banii
6 oct.
Marius Lulea, cofondator AUR, ar fi fost exclus din partid după 7 ani pentru că nu și-ar fi plătit cotizația. Cum se apără și documentul bancar
6 oct.
STENOGRAME | PSD a discutat în ședința internă și varianta să voteze Guvernul Luca Niculescu pentru jumătate de an. Grindeanu a primit un mandat de negociere deschis
6 oct.
Horoscop 7 octombrie 2026. Scorpionii sunt prinși în vâltoarea propriilor gânduri, dorințe intense și intenții pe care ar vrea să le țină secrete
O femeie zâmbitoare, cu părul castaniu până la umeri și purtând o pălărie de paie, ține într-o mână un evantai format din bancnote americane, iar în cealaltă un mic avion de jucărie din lemn Poar
6 oct.
Cum vor călători bogații lumii în 2027: un nou raport dezvăluie tendințele în turismul ultra-luxury și destinațiile preferate
Produse alimentare care reprezintă o dietă echilibrată.
Longevitate
6 oct.
Cele șapte alimente antiinflamatoare pe care merită să le ai mereu în casă
Peisaj cu faimosul Castel Bran, între Transilvania și Valahia
6 oct.
Un touroperator britanic a plasat România în topul celor mai bune și puțin cunoscute destinații de vacanță: „Un adevărat paradis”
Mâna unui bărbat care reglează butonul caloriferului sistemului de încălzire pentru a economisi energie.
Sănătate
6 oct.
Ce înseamnă, de fapt, cifrele de pe termostatul caloriferului și de ce nivelul 5 nu încălzește camera mai repede
Un băiețel cu părul scurt și castaniu, îmbrăcat într-o cămașă albastră cu bretele, și o fetiță cu părul lung și castaniu, îmbrăcată într-un pulover alb și o fustă roz cu imprimeu, se joacă cu frun
6 oct.
Cât costă o vacanță la munte în vacanța de toamnă a elevilor. Prețurile pornesc de la 544 de lei pentru trei nopți de cazare
Cum se spală corect afinele, zmeura și murele
16 sept.
Cum se spală corect afinele, murele și zmeura. Metoda prin care elimini mucegaiul și pesticidele
Ce este moringa - beneficii și contraindicații
18 sept.
Ce este moringa, ”copacul lui Dumnezeu": beneficii, contraindicații și cum se consumă
Cât pește este bine să consumi pe săptămână
18 sept.
Cât pește pe săptămână e sănătos să mănânci, în funcție de vârstă
De ce să freci oglinda cu spumă de ras
23 sept.
De ce să freci oglinda cu spumă de ras
Premierul desemnat Siegfried Mureșan la o conferință de presă în Parlament. Foto: Cristian Otopeanu / Libertatea
6 oct.
Reacția lui Siegfried Mureșan despre o declarație a lui Sorin Grindeanu în contextul în care Luca Niculescu a fost desemnat premier
Daniel Coman
6 oct.
5 știri Economic: S&P publică noul rating al României, iar de la 1 octombrie se schimbă sistemul taxelor de drum
Cristian Tudor Popescu spune că Luca Niculescu nu va fi altceva decât omul lui Nicușor Dan în Executiv și „va face ce i se va spune”. Foto: Shutterstock
6 oct.
CTP, despre nominalizarea lui Luca Niculescu premier: „Un oportunist. Va fi purtătorul de cuvânt al lui Nicușor Dan în guvern”
O mașină încarcă la o pompă într-o benzinărie din București, 27 iulie 2026
6 oct.
Plafonare pentru benzină și motorină până în martie 2027. Ce pregătesc autoritățile pentru a frâna prețurile la pompă
VIDEO Cine este Luca Niculescu
6 oct.
Mă cheamă Luca și-mi place-ntre golani...
Arhiva foto
6 oct.
Acea zi din octombrie
fermier-roman-tractor
5 oct.
Programul de clemență din care fermierul lipsește
Sorin Grindeanu și Ciprian Șerban în Parlament FOTO Eli Driu
Analiză
3 oct.
5 luni de batjocură la adresa imaginii României și împotriva intereselor poporului român