Corina Crețu, veste despre banii europeni: Comisia Europeană a plătit deja 95 de milioane de euro către România

Comentează
Corina Crețu, veste despre banii europeni

Corina Crețu, veste despre banii europeni. Comisarul european a declarat, joi, după discuțiile de la Parlament, cu președinții celor două Camere, Liviu Dragnea și Călin Popescu Tăriceanu și de la Palatul Victoria, cu premierul Mihai Tudose, că în luna august Comisia Europeană a plătit deja 95 de milioane de euro către România și mai avem facturi în valoare de 350 de milioane de euro.

”Au început să vină bani europeni în România, au fost acreditate toate instituțiile de management și control, deci acum autoritățile române pot trimite facturi. Numai în luna august Comisia a plătit 95 de milioane de euro către România și mai avem facturi în valoare de 350 de milioane de euro care sunt în analiză și care vor intra în România cât mai curând posibil”, a spus comisarul european.

Ea a recunoscut că este ”mai optimistă decât în primăvară.

”Am veşti bune, care trebuie marcate. După cum ştiţi, în august au fost acreditate toate autorităţile de management şi control al bugetului de 23 miliarde de euro care a fost alocat României pentru perioada de programare 2014 - 2020. Banii europeni au început deja să vină în România. Nu mai vorbim de rata de absorbţie zero", a afirmat Corina Creţu, la Palatul Victoria, într-o declaraţie comună cu premierul Mihai Tudose.

Pe exercițiul 2007-2013 România a ajuns la aproximativ 90% absorbție de fonduri europene

Corina Crețu a atras atenția că mai sunt foarte multe lucruri de făcut, dar și-a exprimat mulțumirea că, pe exercițiul financiar 2007-2013, România a ajuns la aproximativ 90% absorbție de fonduri europene.

"Pe exercițiul 2007-2013 sunt fericită că am ajuns undeva la 89, 90, 91, cifra poate va varia în funcție de corecțiile financiare și de deciziile pe care le vor lua instanțele în legătură cu unele activități care sunt întrerupte, lucru care era de neconceput, în 2012 aveam 4% absorbție, nimeni nu ar fi crezut că acest lucru este posibil. Am făcut eforturi uriașe pentru pentru a ajunge la această rată de absorbție care înseamnă de fapt crearea a 51.000 de locuri de muncă, mii de întreprinderi mici și mijlocii”, a spus ea.

Corina Crețu a menționat că în domeniul transporturilor s-au realizat doar 300 de km de autostradă, însă au fost mii de drumuri județene care au intra în proces de reabilitare, 1.000 de școli, unități educaționale, grădinițe.

”Din acest punct de vedere cred că nu există localitate în care să nu se vadă în mod concret care sunt rezultatele aduse de fondurile europene și tocmai de aceea trebuie să ne batem în continuare pentru ca România să aibă un buget pe măsura nevoilor de a se dezvolta și a se reduce decalajele de dezvoltare", a mai menționat comisarul european.

Sunt și probleme. Corina Crețu a afirmat că nu este mulțumită de ”ritmul de pregătire a proiectelor şi de implementare”.

”Trebuie menţinut ritmul accelerat în aceste domenii, pentru că s-a demarat atât de lent exerciţiul financiar 2014 - 2020. Ne îngrijorează câteva zone, aceste condiţionalităţi ex-ante care există în continuare în privinţa managementului deşeurilor, achiziţiilor publice, infrastructura pentru cercetare şi nu în ultimul rând domeniul transporturilor", a arătat Corina Creţu, adăugând că toată lumea doreşte "o pregătire mult mai serioasă a proiectelor privind infrastructura".

Tăriceanu: Îmbunătățirea absorbției fondurilor alocate politicii de coeziune este esențială

Președintele Senatului, Călin Popescu-Tăriceanu, a apreciat, în cadrul întrevederii cu comisarul european pentru politică regională, Corina Crețu, sprijinul acordat României pentru creșterea absorbției fondurilor europene.

"Președintele Senatului a subliniat faptul că îmbunătățirea absorbției fondurilor alocate politicii de coeziune este esențială, atât pentru viitoarele negocieri cu privire la cadrul financiar multianual post-2020, cât și pentru efectul benefic asupra economiei României, iar accelerarea absorbției fondurilor alocate prin politica de coeziune în exercițiul financiar 2014 — 2020 reprezintă o prioritate. Președintele Senatului a evidențiat faptul că viitorul cadru financiar și viitoarea politică de coeziune reprezintă teme care vor trebui să primească o atenție deosebită din partea Președinției române a Consiliului UE, în prima jumătate a anului 2019", se mai arată în comunicatul citat.

Citește și: UPDATE. O nouă cursă TAP anulată. Pasageri blocați pe aeroporturile din Lisabona și Otopeni. Compania aeriană trimite un avion la București

Abonați-vă la ȘTIRILE ZILEI pentru a fi la curent cu cele mai noi informații.
Urmărește cel mai nou VIDEO
ALTE ȘTIRI
Augustin Zegrean
15:44
„Nu avea ce să caute acolo”. Augustin Zegrean, fost președinte CCR, reacționează dur în cazul zborului privat în Mykonos al judecătorului Cristian Deliorga
Jurnalista Sorina Matei, propusă de AUR, preia șefia TVR. Sursă foto: Facebook /Sorina Matei.
15:41
Sorina Matei, propusă de AUR, a fost votată șefă interimară la TVR. Răzvan Dincă preia conducerea SRR
MONDEN
Theo Rose
15:40
Theo Rose, mărturisire neașteptată. Ce i-a rănit mândria: „Mi-a spus că nu prea am vocabular ”
Alexia Eram
15:02
Cum a apărut Alexia Eram pe covorul roșu la Festivalul de Film de la Veneția. Fiica Andreei Esca, ținută de mii de euro
POLITIC
Cine pierde după ce AfD a câștigat detașat alegerile în landul german Saxonia-Anhalt. Emil Hurezeanu: „Repercusiunile ar putea fi confirmate în următoarele săptămâni”
ExclusivInterviu
7 sept.
Cine pierde după ce AfD a câștigat detașat alegerile în landul german Saxonia-Anhalt. Emil Hurezeanu: „Repercusiunile ar putea fi confirmate în următoarele săptămâni”
Cristian Deliorga este unul dintre cei patru judecători ai CCR puși de PSD
7 sept.
Judecător CCR, politicieni și afaceriști cu probleme penale, zbor de lux la Mykonos: cine sunt cei 13 care au zburat cu avionul privat Embraer Legacy 600
Ultimele știri
16:19
Trei falși electricieni români au jucat teatru și au furat ceasuri și bijuterii din casele din Zurich
16:18
Unul dintre cele mai bune cluburi de noapte din Europa este la un zbor de mai puțin de o oră distanță față de România. Cum arată clasamentul complet
16:17
Ce face mașina de amenzi cu care Primăria Oradea taxează șoferii „la foc automat”
16:12
De ce nu se tratează Alina Pușcău de cancer în România. „Sunt revoltată. Nu vorbești așa cu oamenii, nu?”
TRENDING
Exclusiv
13:00
O hotărâre CJUE din cazul unui primar PSD i-ar putea salva mandatul lui Fritz. Avocatul Tudor Chiuariu, care a obținut decizia: „Este valabilă și foarte actuală”
Exclusiv
10:00
Acuzații de hărțuire la Școala de Agenți de Poliție Câmpina. O elevă și-a reclamat profesorul de drept penal: „M-a luat pe după spate și m-a pupat pe obraz”. Conducerea instituției confirmă cazul
Exclusiv
07:00
Trenurile Coradia Stream cumpărate de CFR de la Alstom cu două miliarde de lei circulă fără asigurare pe șinele din România. Epopeea unui contract de modernizare cu iz de dosar penal
7 sept.
Mesaje de Sfânta Maria 2026. Urări și felicitări de Sf. Maria inspirate pentru sărbătoriți
patru fete tinere imbracate in costume de baie colorate, pe plaja, vazute de la spate, iesind din mare
15:17
Agențiile de turism deja lansează oferte pentru vara anului 2027. Printre cele mai populare destinații: Albania, Grecia și Spania
Un bărbat cu rucsac în spate, văzut din spate pe peronul unei stații de metrou, în timp ce prin fața lui trece un tren în viteză.
15:08
Românii fac naveta 53 de minute, dar cine sunt „super navetiștii Europei”
Saci cu cartofi şi ceapă într-o piaţă
15:07
Pregătirea cămării pentru iarnă: 5 pași pentru a păstra legumele proaspete mai mult timp
Două perechi de chiloți, una descompusa și murdară și una intacta, albă, așezate pe iarba verde, o lopată între ele
14:16
1.000 de oameni au îngropat peste 2.000 de perechi de chiloți în pământ. Ce au descoperit după două luni
Miss Vienna 2024, Lucia Sisic, la evenimentul Miss și Mister Vienna, în rochie strălucitoare argintie, cu coroană pe cap, multă lume se vede în spate
12:58
Miss Austria 2024 a murit la doar 22 de ani. Lucia Sisic suferise 7 operații pe cord de-a lungul vieții
Vitraliu cu Scena Nașterii Domnului Sursa foto: Shutterstock
7 sept.
Sfânta Maria Mică sau Nașterea Maicii Domnului, sărbătorită pe 8 septembrie - tradiții și superstiții
Ce nume se serbează de Sfânta Maria - Icoană reprezentând-o pe Sfânta Maria cu Pruncul.
5 sept. 2025
Ce nume se serbează de Sfânta Maria. Cui spunem „La mulți ani”
Cum faci conserve de roșii pasate pentru iarnă. Rețeta simplă, pas cu pas. Sursă foto: Shutterstock
7 sept.
Cum faci conserve de roșii pasate pentru iarnă. Rețeta simplă, pas cu pas
Cât hrean se pune la murături și de ce nu trebuie să lipsească din borcan. Sursă foto: Shutterstock
4 sept.
Cât hrean se pune la murături și de ce nu trebuie să lipsească din borcan
Cristian Deliorga
15:06
Judecătorul Deliorga, în completul CCR care i-a permis lui Daraban un nou mandat. Apoi, zbor privat plătit de CCIR
Fotografie cu caracter ilustrativ
14:33
Rusia și-a trimis sabotorii în România. Cum a dejucat SRI o acțiune care viza baze militare folosite de aliații NATO
Lumea folosește AI pentru a finaliza direct o achiziție. Foto: magnific.com
Analiză
14:30
Inteligența artificială le spune adolescenților români ce să cumpere. Cifrele din cel mai nou raport sunt alarmante
Maica Domnului
14:09
Cum arăta Sfânta Maria, Maica Domnului
Nicușor Dan cu ambele brațe ridicate
11:01
România perplexă
Bancnote euro
10:30
8 din 10 IMM-uri din România n-au cerut niciun credit în ultimul an: cele mai puţine împrumuturi din UE, dar firme printre cele mai îndatorate
Arhiva foto
07:07
O victorie destul de colosală
Doi pensionari beau la o masa
4 sept.
Ai devenit pensionar în România? Învață să înjuri, să votezi și să supraviețuiești!