Valoarea portofoliilor deținute de cei 7,5 milioane de români care contribuie la fondurile de pensii de la Pilonul II s-a micșorat cu mai bine de 10% după declanșarea pandemiei de coronavirus, ca urmare a scăderii burselor și acțiunilor în care fondurile de pensii investesc. Scăderea are un impact direct, momentan, doar pentru un număr limitat de persoane, pentru că banii nu pot fi retrași.
Cuprins:
Lună de lună, fiecare angajat român contribuie cu 15% din salariu către sistemul de asigurări sociale. Un procent de 3,75% este direcționat de către stat către Pilonul II de pensii private obligatorii.
Ionel Cătălin Nicolae este comandant de cursă lungă. Este din Constanța, iar acum lucrează în Arabia Saudită. El a sesizat Libertatea că valoarea sumei din contul său de pensie privată a scăzut.
La sfârșit de ianuarie, înainte de a pleca din țară, aveam în cont aproape 44.000 de lei, când am verificat recent (22 martie – n. r.) aveam ceva mai mult de 39.000 de lei. De ce variațiile acestea? Înțeleg că se folosesc de banii noștri și mai iau și comision și nu numai. Ei actualizează conturile la fiecare două luni după ce au primit cotizația.Ionel Cătălin Nicolae:
Procentual, scăderea în cazul său este de 11,36%.
Libertatea a întrebat oficial NN Pensii, compania care administrează fondul la care persoana avea pensia în Pilonul II, despre această scădere.
În răspunsul primit, compania spune că variația vine ca urmare a faptului că un sfert din investițiile fondului sunt făcute în acțiuni și fonduri de acțiuni. Însă bursele din întreaga lume au consemnat scăderi masive în ultimele luni.
România nu este imună la ce se întâmplă în lume, așa că efectele s-au simțit și aici. Diminuarea valorii pe care participanții la pensiile private obligatorii o văd acum în cont este o consecință a acestei situații. Efectul este determinat, în principal, de evoluția acțiunilor și obligațiunilor în care s-a investit o parte din banii din Pilonul II, considerând prevederile legale.NN Pensii a spus:
Cu toate acestea, Nicolae nu este mulțumit.
”Nu ar trebui ca banii de pensii să fie jucați pe bursă”, spune el.
Investițiile în acțiuni sunt permise însă de autorități încă de la înființarea Pilonului II, în anul 2008.
Aș fi vrut să pot să îmi mut acești bani la o bancă.Ionel Cătălin Nicolae:
Legislația actuală însă nu permite acest lucru, pentru că nu există norme pentru retragere anticipată a sumei de bani adunată în contul de pensie privată obligatorie. Banii se pot încasa abia la pensionare.
Situația nu se oprește doar la cazul său, ci este valabilă pentru toți cei cu pensii private.
”Evoluția piețelor financiare în contextul pandemiei de coronavirus are efecte asupra tuturor conturilor de pensii private obligatorii și facultative, precum și asupra altor instrumente de economisire și investiție care au la bază active precum acţiuni sau obligațiuni”, mai spune NN Pensii.
Profesorul de economie Mircea Coșea spune că această scădere nu este o problemă în acest moment, pentru că oamenii nu pot să își scoată banii din fondurile de la Pilonul II.
Acum nu e nici o problemă, pentru că nu se pot lua banii. Pe viitor nu se poate spune exact, sperăm ca economia să își revină. Problema e să meargă economia, fondul este o fotografie a economiei. Pe ansamblu, economia pierde mult, iar recuperarea se va face greu și cu infuzii financiare masive, pe care noi nu le avem.Mircea Coșea:
În primul trimestru al anului trecut 2019 erau înregistrați puțin peste o mie de români care primeau pensie atât de la stat, cât și de la Pilonul II, potrivit Hotnews.
Autoritatea de Supraveghere Financiară (ASF) arată că scăderi s-au mai înregistrat în ultimii ani și cu alte ocazii: în august 2015, ianuarie 2016, iunie 2016, iunie 2017 și în decembrie 2018.
”În ciuda acestor episoade temporare de volatilitate, activele totale ale fondurilor de pensii private au crescut de la an la an”, arată instituția.
ASF a mai transmis că România are unul dintre cele mai moderne și mai sigure sisteme de pensii private, iar contribuțiile nete ale oamenilor sunt garantate.
În pofida fluctuațiilor prețului anumitor instrumente financiare în diferite momente în timp, valoarea activelor fondurilor de pensii administrate privat s-a menținut la un nivel peste valoarea garantată, astfel încât nu a fost necesară utilizarea provizionul tehnic.Autoritatea de Supraveghere Financiară:
Peste 60% din investiții sunt în titluri de stat, adică fondurile de pensii împrumută statul român, primind la schimb dobânzi.
Românii care sunt interesați pot cere oricând fondurilor de la Pilonul II la care sunt arondați detalii despre cum sunt gestionați banii lor.
Potrivit datelor ASF, la finele lunii februarie, valoarea activelor totale de la Pilonul II era de 62,8 miliarde de lei.
La acea dată, 7,5 milioane de români aveau conturi la Pilonul II, dintre care 3,9 milioane aveau contribuții virate în luna respectivă, iar alți 3,5 nu aveau contribuții virate.
Un număr de 2,1 milioane de români au strâns peste 10.000 lei în contul lor personal din Pilonul II, în timp ce peste 850.000 de români au depășit pragul de 20.000 de lei, potrivit datelor Asociației pentru Pensiile Administrate Privat din România (APAPR).