România înregistrează, pentru a cincea zi la rând, peste 1.000 de cazuri noi de COVID-19. Bilanțul total a ajuns la 44.789 de cazuri, dintre care 1.120 au fost înregistrate în ultimele 24 de ore.

Cele mai multe cazuri noi au fost înregistrate în județul Argeș, unde, pentru a patra zi la rând, au fost peste 100 de noi cazuri.

Alte 379 de persoane au fost retestate pozitiv, iar alte 270 s-au vindecat, potrivit bilanțului anunțat de autorități. În total, 25.643 de pacienți au fost declarați vindecați și 3.572 de pacienți asimptomatici au fost externați, la zece zile după depistare.

Câte teste au fost pozitive

În ultimele 24 de ore au fost înregistrate alte 15.118 teste, numărul total al celor efectuate, la nivel național, fiind acum de la 1.102.901.

Dintre testele înregistrate, 15.098 au fost efectuate în ultimele 24 de ore, dar au fost raportate și rezultatele a altor 20 de teste prelucrate anterior.

Astfel, dintre toate testele efectuate, 1.499 au fost pozitive, potrivit calculelor, respectiv 9,9%.

Dintre testele efectuate în ultimele 24 de ore, 6.419 au fost efectuate la cerere.

Ieri, a fost înregistrat un număr record de cazuri noi – 1.284 -, însă a fost înregistrat un număr record de teste, respectiv de 34.629.1

Numărul pacienților de la ATI, creștere îngrijorătoare

Potrivit bilanțului, 351 de pacienți se află internați la Terapie Intensivă. Sunt cu 36 mai mulți pacienți, față de ieri, când numărul acestora se ridica la 315.

Creșterea este și mai îngrijorătoare în contextul în care tot mai multe spitale anunță că nu mai au locuri la Terapie Intensivă.

Numărul total de persoane internate a ajuns la 6.662, cu 370 mai mult față de ieri.

22 de decese în ultimele 24 de ore

Grupul de Comunicare Strategică anunță alte 22 de decese (17 bărbați și 5 femei) din cauza COVID-19.

Dintre acestea, 2 decese au fost înregistrate la categoria de vârstă 40-49 ani, 3 la categoria de vârstă 50-59 ani, 6 decese la categoria de vârstă 60-69 ani, 8 decese la categoria de vârstă 70-79 ani și 3 decese la categoria de peste 80 de ani.

Bilanțul total urcă astfel la 2.187 de decese, de la începutul crizei.

În prezent, 2.062 de persoane confirmate cu infecție cu noul coronavirus sunt în izolare la domiciliu, iar 3.665 de persoane se află în izolare instituționalizată. De asemenea, 11.011 persoane se află în carantină la domiciliu, iar în carantină instituționalizată se află 9 persoane.

Cum au evoluat numărul de cazuri noi și numărul testelor efectuate în ultimele zile:

Citeşte şi:

Noi restricții pentru românii care merg cu avionul în Grecia. Turiștii sunt obligați să prezinte un test negativ de COVID la intrarea în țară

Cercetătorul care dezgropa morții comunismului de la Periprava și-a dat demisia: ”Conducerea ICCMER m-a dus în colaps psihic”. Replica instituției

Caz revoltător: un copil de 9 ani din Dej a ajuns în comă la spital, mâncat de viermi. Mama lui a fost arestată preventivă

Dan Puric: „Am vrut să ajut o fată care era oarbă. Am strâns 6.000 de euro, biserica vreo 4.000. Și l-am sunat. «Băi Gigi, te rog din suflet»” Reacția lui Becali
PARTENERI - GSP.RO
Dan Puric: „Am vrut să ajut o fată care era oarbă. Am strâns 6.000 de euro, biserica vreo 4.000. Și l-am sunat. «Băi Gigi, te rog din suflet»” Reacția lui Becali
Diana Șoșoacă, umilită de Adrian Năstase. Surpriză mare la Antena 3
Playtech.ro
Diana Șoșoacă, umilită de Adrian Năstase. Surpriză mare la Antena 3
Mesajul emoţionant scris de fiica inspectorului DSP Gorj, mort în timpul transferului: "Doare, tati, doare să ştiu că nu vei mai fi lângă mine"
Observatornews.ro
Mesajul emoţionant scris de fiica inspectorului DSP Gorj, mort în timpul transferului: "Doare, tati, doare să ştiu că nu vei mai fi lângă mine"
Horoscop 8 martie 2021. Berbecii pot găsi soluții ingenioase pentru a construi relații frumoase
HOROSCOP
Horoscop 8 martie 2021. Berbecii pot găsi soluții ingenioase pentru a construi relații frumoase
Bill Gates, avertisment privind două mari dezastre care amenință omenirea: „Vor fi mai mulți morți decât în această pandemie“
Știrileprotv.ro
Bill Gates, avertisment privind două mari dezastre care amenință omenirea: „Vor fi mai mulți morți decât în această pandemie“
ŞOC! Băiatul care a prevestit pandemia anunţă o nouă TRAGEDIE pentru omenire. Ce urmează să se întâmple între decembrie 2020 şi martie 2021
Telekomsport
ŞOC! Băiatul care a prevestit pandemia anunţă o nouă TRAGEDIE pentru omenire. Ce urmează să se întâmple între decembrie 2020 şi martie 2021
Oferte speciale pentru femei și tombolă cu premii, în luna martie (Publicitate)
PUBLICITATE
Oferte speciale pentru femei și tombolă cu premii, în luna martie (Publicitate)