Într-un comunicat al SJU Miercurea Ciuc se precizează că în perioada 26-30 octombrie se sistează intervenţiile chirurgicale pentru pacienţii cronici, urmând ca aceștia să fie anunţaţi şi reprogramaţi.

Totuși, ambulatoriile de specialitate ale unității medicale vor funcționa în continuare, însă cu program redus, pacienții vor fi programați la un interval de câte 30 de minute, iar triajul va fi efectuat la poarta spitalului.

Începând cu data de 1 noiembrie, conducerea unității medicale a dispus suspendarea concediilor de odihnă pentru personal, iar angajații care sunt acum în concediu au fost înștiințați că pot fi rechemați la nevoie.

În același comunicat se mai precizează că SJU Miercurea Ciuc a început și o serie de reorganizări, menite să asigure mai multe spații pentru pacienții bolnavi de COVID-19 și pentru noi paturi de terapie intensivă.

“S-au creat noi circuite în cadrul Unităţii de Primiri Urgenţe, s-a instalat un nou cort cu încălzire pentru a oferi spaţiu de aşteptare pacienţilor cu simptome uşoare, sub supravegherea personalului de specialitate. Fiind spital judeţean de urgenţă, spitalul nostru primeşte toate urgenţele din judeţ. Secţia Ortopedie s-a mutat la Secţia Cardiologie, care s-a restrâns, creând spaţii pentru aceasta. Astfel, s-a eliberat parterul spitalului, unde va funcţiona în forma iniţială zona-tampon (zona galbenă) pentru suspecţii cu infecţia SARS-CoV-2 şi unde – după măsurile organizatorice necesare – vor fi disponibile 10 paturi de terapie intensivă pentru pacienţii COVID-19 (zona roşie)”, se arată în comunicatul menționat.

România va primi litoralul ucrainean al Mării Negre și 100.000 de soldați NATO vor fi trimiși în Ucraina, susține Serviciul rus de Informații Externe: „O încercare de răzbunare”
Recomandări
România va primi litoralul ucrainean al Mării Negre și 100.000 de soldați NATO vor fi trimiși în Ucraina, susține Serviciul rus de Informații Externe: „O încercare de răzbunare”

În caz de nevoie, Secția de Medicină Internă se va transforma în zonă-tampon pentru pacienții cu testul RT-PCR negativ, însă suspecți de COVID-19. Totodată, Secția de Neurologie se va restrânge şi va elibera paturi pentru cazurile de la medicină internă.

De la confirmarea primului caz în Miercurea Ciuc, în luna aprilie, la Spitalul Judeţean de Urgenţă au fost internaţi 996 de pacienţi cu COVID-19, iar 14 dintre ei au decedat.

Luni dimineaţă, la SJU Miercurea Ciuc erau internaţi 82 de pacienţi cu COVID-19 şi nouă pacienţi cu suspiciunea infecţiei cu SARS-CoV-2. Doi bolnavi COVID-19 au nevoie de tratament de terapie intensivă.

   

Urmărește cel mai nou VIDEO

Google News Urmărește-ne pe Google News


Ați sesizat o eroare într-un articol din Libertatea? Ne puteți scrie pe adresa de email eroare@libertatea.ro

Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.

Băsescu: „N-a fost niciun atac rusesc. A fost atacul la democraţie prin şarlatanie, prin ceea ce este acest Georgescu”
Știrileprotv.ro
Băsescu: „N-a fost niciun atac rusesc. A fost atacul la democraţie prin şarlatanie, prin ceea ce este acest Georgescu”
S-a aflat! De ce s-a retras Marcel Ciolacu din cursa prezidențială, după ce s-a cerut renumărarea voturilor: „Vreau doar ca românii să afle adevărul...”
Viva.ro
S-a aflat! De ce s-a retras Marcel Ciolacu din cursa prezidențială, după ce s-a cerut renumărarea voturilor: „Vreau doar ca românii să afle adevărul...”
Fosta soție a lui CRBL, interviu în lacrimi, după divorț. Cum a reacționat fiica lor când a aflat că tati are o iubită. Dureros ce a ieșit la iveală
Libertateapentrufemei.ro
Fosta soție a lui CRBL, interviu în lacrimi, după divorț. Cum a reacționat fiica lor când a aflat că tati are o iubită. Dureros ce a ieșit la iveală
De sâmbătă, 30 noiembrie, după ora 10, patru zodii ajung să dea lovitura. Li se schimbă total norocul, vin vremuri bune
FANATIK.RO
De sâmbătă, 30 noiembrie, după ora 10, patru zodii ajung să dea lovitura. Li se schimbă total norocul, vin vremuri bune
„A făcut totul să mă distrugă!”. Simona Halep, mesaj-MANIFEST, după ce Iga Swiatek a fost prinsă dopată
GSP.RO
„A făcut totul să mă distrugă!”. Simona Halep, mesaj-MANIFEST, după ce Iga Swiatek a fost prinsă dopată
Ana Bodea și Valentin Butnaru, parteneri de cuplu, dar și în afaceri. Ce proiect ambițios au demarat cei doi îndrăgostiți: „De-abia aștept să…”
Elle.ro
Ana Bodea și Valentin Butnaru, parteneri de cuplu, dar și în afaceri. Ce proiect ambițios au demarat cei doi îndrăgostiți: „De-abia aștept să…”
'Un dușman nu îți face ce ne-a făcut Silviu nouă!' La 2 săptămâni de la moartea lui Silviu Prigoană, fratele lui, Daniel, a povestit detalii neștiute din trecutul familiei lor
Unica.ro
'Un dușman nu îți face ce ne-a făcut Silviu nouă!' La 2 săptămâni de la moartea lui Silviu Prigoană, fratele lui, Daniel, a povestit detalii neștiute din trecutul familiei lor
Vești proaste înainte de Crăciun. Ce se întâmplă cu carnea de porc
Financiarul.ro
Vești proaste înainte de Crăciun. Ce se întâmplă cu carnea de porc
Haosul după decizia CCR ia amploare. Frauda reclamată de Cristian Terheş nu a fost găsită, iar voturile se renumără fără observatori independenţi
Observatornews.ro
Haosul după decizia CCR ia amploare. Frauda reclamată de Cristian Terheş nu a fost găsită, iar voturile se renumără fără observatori independenţi
Horoscop 30 noiembrie 2024. Racii au șansa de a se întoarce la preocupări mai constructive, cu condiția să nu se ocupe prea mult de cei din jur
HOROSCOP
Horoscop 30 noiembrie 2024. Racii au șansa de a se întoarce la preocupări mai constructive, cu condiția să nu se ocupe prea mult de cei din jur

Știri mondene

Știri România

RECOMANDĂRI