“Aleşii locali UDMR nu cunosc criza, motiv pentru care donează fonduri de la buget Asociaţiei Tinerilor Maghiari din Covasna, preocupată, printre altele, cu manifestările dedicate criminalului de război Albert Wass. Primarul oraşului Sfântu Gheorghe, Antal Arpad, a donat acestei asociaţii 35.000 de lei din banii publici pentru a sprijini «manifestări culturale» de genul celor amintite”, dezvăluie, pe blogul său, vicepreşedintele conse4414-257078-45criminalul.jpgrvator.

UDMR acţionează contra românilor

Diaconu adaugă că respectiva asociaţie s-a făcut remarcată printr-o serie de manifestări antiromâneşti, fiind condusă de un angajat al Consiliului Judeţean Covasna. “Nemes Elod, sub tutela şefilor săi din consiliul judeţean, se foloseşte de funcţia sa şi recrutează tineri pentru activităţile sale iredentiste, multe dintre ele sponsorizate din banii contribuabililor. E unul din zecile de exemple în care se observă cum sub guvernarea lui Emil Boc şi a PD-L, aliaţii lor din UDMR şi Partidul Civic Maghiar acţionează împotriva românilor şi a suveranităţii noastre naţionale”, afirmă Diaconu.

Cine a fost Albert Wass

Conte de Czege şi Szentegyed, Albert Wass, s-a născut în 1908, în localitatea Răscruci, judeţul Cluj. În perioada ocupării Transilvaniei de Nord de către trupele horthyste, ca urmare a Dictatului de la Viena (1940), prin scrierile sale naţionaliste a exacerbat relaţiile dintre maghiari şi români.

În mai 1946, Albert Wass a fost condamnat la moarte în lipsa de Tribunalul Cluj, fiind găsit responsabil pentru evenimentele din toamna anului 1940, de la Mureşenii de Câmpie, când soldaţii ungari au ucis 11 civili români. După al Doilea Război Mondial, Wass a emigrat în SUA, unde şia continuat activitatea literară. În februarie 1998, la 90 de ani, Wass s-a sinucis în locuinţa sa din Florida.

Abonați-vă la ȘTIRILE ZILEI pentru a fi la curent cu cele mai noi informații.
ABONEAZĂ-TE ȘTIRILE ZILEI
Comentează
Google News Urmărește-ne pe Google News Abonați-vă la canalul Libertatea de WhatsApp pentru a fi la curent cu ultimele informații
Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.