După un schimb dur de replici cu fostul său partener de alianţă USL, liderul PSD Victor Ponta, Crin Antonescu a ieşit în faţa colegilor săi anunţându- şi demisia din funcţia de preşedinte al Senatului României.
Asta la câteva ore după ce spusese că va renunţa la a doua funcţie din stat doar dacă şeful Guvernului îi va solicita acest lucru.
“Domnule premier Victor Ponta, dumneavoastră vedeţi în prezenţa mea în fruntea Senatului semnul că USL mai există. Vă spun eu că USL nu mai există. Aveţi curaj, ca să ne convingem amândoi, să demisionăm amândoi din funcţiile pe care le-am obţinut la USL? Eu demisionez din preşedinţia Senatului pe care mi-a dat-o USL, dumneavoastră, din funcţia de premier pe care v-a dat-o USL”, a declarat Antonescu, în plen.
Potrivit unor surse parlamentare, Călin Popescu Tăriceanu, fost penelist şi actual senator, devenit apropiat al lui Ponta, ar urma să ocupe fotoliul şefului PNL. Până atunci, în locul lui Crin a fost numit ca interimar Cristian Dumitrescu (PSD).

Guvernul Ponta 3, reclamat de Opoziţie, la mâna judecătorilor CCR

În ciuda avertismentului transmis de preşedintele Traian Băsescu, Victor Ponta nu a vrut să-şi asume modificarea programului de guvernare.
Premierul a ales să anunţe în Parlament noua componenţă a Guvernului Ponta 3. Reacţia Opoziţiei a fost cea preconizată de Traian Băsescu: PDL şi PMP au contestat la Curtea Constituţională noua formulă a Executivului.
Astfel, noii miniştri, care au fost validaţi ieri de Parlament cu 346 de voturi, nu vor putea obţine girul şefului statului, pentru că acesta trebuie să aştepte decizia înalţilor magistraţi. Cabinetul Ponta 3 cuprinde 10 nume noi, printre care Aurelia Cristea, Gabriela Szabo, Ioana Petrescu şi Bogdan Stanoevici .

ALEX8984_01.JPGIcon photoVEZI GALERIA  FOTOPOZA 1 / 5

Abonați-vă la ȘTIRILE ZILEI pentru a fi la curent cu cele mai noi informații.
ABONEAZĂ-TE ȘTIRILE ZILEI
Comentează
Google News Urmărește-ne pe Google News Abonați-vă la canalul Libertatea de WhatsApp pentru a fi la curent cu ultimele informații
Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.