Liderul liberalilor susţine că astfel de declaraţii sunt politicianiste şi că ICR-ul a fost folosit pentru a construi o uriaşă reţea de propagandă partizană.
„Este evident o afirmaţie politicianistă. Nu s-a distrus niciun ICR. Cei de la PDL ar trebui să îşi aducă aminte faptul că ICR a fost folosit pentru a construi o uriaşă reţea de propagandă partizană, ceea ce nu era normal. Eu cred că trebuie să gândim un nou început pentru ICR, să lăsăm aceste lucruri în spate. Evident toate personalităţile culturii române, personalităţile veritabile pot avea opţiunea lor politică oricât de fierbinte, dar instituţia ca atare trebuie să se situeze undeva deasupra acestor lucruri şi din punctul meu de vedere credibilitatea PDL, astăzi, spunând aceste lucruri, tinde spre zero, nu zic zero, pentru că sunt tolerant”, a afirmat Crin Antonescu, potrivit Agerpres.
PDL consideră că Andrei Marga a distrus Institutul Cultural Român. Democrat-liberalii cred că situaţia privind conducerea actuală a ICR ar fi putut fi evitată dacă majoritatea parlamentară ar fi ţinut cont de recomandările PDL referitoare la necesitatea numirii unui „profesionist” în funcţia de preşedinte al Institutului.
 

Abonați-vă la ȘTIRILE ZILEI pentru a fi la curent cu cele mai noi informații.
ABONEAZĂ-TE ȘTIRILE ZILEI
Comentează
Google News Urmărește-ne pe Google News Abonați-vă la canalul Libertatea de WhatsApp pentru a fi la curent cu ultimele informații
Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.