Vezi AICI toată emisiunea.

Ajuns la 75 de ani, Cristian Gațu, dublu campion mondial, în 1970 şi 1974, precum şi dublu medaliat olimpic, cu argint şi bronz, la ediţiile din 1976, respectiv 1972, a participat la emisiunea “Prietenii lui Ovidiu”, de pe gsp.ro. Și-a făcut radiografia carierei și a povestit episoade incredibile pe care le-a trăit.

Unul dintre ele, în decembrie 1989.

“Eram șeful dispozitivului din Ghencea. M-a sunat generalul Stănculescu pe 22 decembrie și mi-a spus că o să vină niște persoane, dar și unde să aterizeze un elicopter: «Vin acolo, să deschizi poarta și să vii să te văd». Au intrat un TAB, un jeep și un Volkswagen. Până am închis eu ușile, mă aștepta doar Stănculescu. Restul se suiseră deja în cele două elicoptere. Nu i-am văzut… Era înainte să plece la Târgoviște! Dar eu nu știam”, povestește Gațu.

“Le-au aruncat cadavrele pe câmp”

Gațu își reamintește întoarcerea elicopterelor la București: “În al doilea erau doi saci. Și pilotul i-a aruncat în Ghencea, în partea din spate a terenului Steaua, unde eram pe colț cu Armata Întâia. Eu nu știam ce e acolo, în saci… Gelu Voican Voiculescu i-a cerut lui Stănculescu niște băieți să care sacii, dar să mă duc și eu cu ei. Am căutat noi ce-am căutat, n-am găsit nimic, moment în care am zis: «Lasă-i să-i mănânce ciorile!». Între timp, îi recuperase altcineva”.

După câteva ore în care n-a știut ce se afla în saci, Gațu a aflat, tot de la Victor Atanasie Stănculescu. “L-am întrebat dacă e vorba de ei… El mi-a făcut semn că da. Și m-am bucurat: bine că i-a rezolvat, bine că i-a omorât! Fapt pentru care și acum mă duc la biserică să-mi cer scuze, că n-am procedat corect. Era un val de entuziasm atunci”.

Imagine cu elicopterul care i-a preluat pe soții Ceaușescu din sediul Comitetului Central | FOTO Arhivă

“Cadavrele erau învelite în foi de cort”

Trupurile neînsufleţite ale soţilor Nicolae şi Elena Ceauşescu, executaţi pe 25 decembrie 1989, la Târgovişte, au fost pierdute timp de aproape 12 ore pe câmpurile din jurul stadionului Steaua. În cele din urmă, “coletele” au fost recuperate şi duse la Spitalul Militar.

Nicolae Ceaușescu și ultimul său discurs ținut în fața românilor, din clădirea Comitetului Central | Foto: captură TV

Gelu Voican Voiculescu, membru în completul de judecată, a povestit într-un interviu pentru Jurnalul Național: “În momentul când am ajuns pe stadionul Steaua era seară. Trupa de paraşutişti trebuia să aştepte să vină domnul general Stănculescu cu două autosanitare, să preia cadavrele învelite în foi de cort. Tot timpul, paraşutiştii au fost stresaţi că vor fi executaţi, aşa că au hotărât să nu mai aştepte, au abandonat cadavrele lângă un gard şi au plecat”.

Urmărește-ne pe Google News