În ultimele zile, Bucureștiul a avut 100 sau mai mult de noi cazuri de infectare cu noul coronavirus, ceea ce a condus la atingerea capacității maxime a spitalelor dedicate COVID. În căutare de soluții, ministrul sănătății, care a spus că sunt 1.221 de paturi în Capitală, a anunțat că Spitalul Județean Ilfov va fi transformat în unitate COVID.
Cuprins:
Spitalul de Boli Infecțioase ”Matei Balș” este plin și se încearcă suplinirea numărului de paturi.
”Managerul Adrian Streinu Cercel i-a cerut ministrului sănătății ca Spitalul Colentina să fie relocat COVID, ar putea asigura 400 de paturi, dar acesta tocmai a fost deschis și pacienților non-COVID”, a declarat pentru Libertatea o sursă din Ministerul Sănătății.
La Spitalul ”Victor Babeș” se caută soluții pentru a putea primi în continuare pacienți. ”Au atins capacitatea de 400 de pacienți, azi se mai amenajează 18 paturi, iar vineri încă 30 de paturi”, a precizat angajatul MS.
Și la Spitalul-suport ”Marius Nasta” este aceeași situație. ”Suntem plini, nu mai avem locuri în pavilionul pentru pacienți confirmați, doar câteva paturi în salonul pentru suspecți. Ca să mai putem interna trebuie să așteptăm externări. Și cele 6 paturi de la ATI sunt ocupate”, a declarat pentru Libertatea managerul Beatrice Mahler.
În aceste condiții, ministrul Nelu Tătaru a început să caute soluții pentru a mări capacitatea de internare a bolnavilor cu noul coronavirus. ”Ministrul face un tur al spitalelor pentru a convinge cadre medicale să se ofere voluntar în unitățile unde vor fi pregătite noi spații pentru tratarea COVID. Dacă nu va găsi înțelegere, o să recurgă la detașări atât din Capitală, cât și din țară”, a mărturisit sursa din Ministerul Sănătății.
În Centrul de la Pipera, construit de Primărie, sunt pregătite 100 de paturi și se poate ajunge până la 400-500 de locuri. Trebuie găsit însă și personalul medical necesar
sursă, Ministerul Sănătății
Este vorba de spitalul modular, secție externă a Spitalului “Victor Babeș”, pe care Primăria Capitalei a decis să-l activeze în regim de urgență în urmă cu câteva zile. Nu există însă deocamdată medici pentru el. În urmă cu trei zile, primarul general spunea că aceștia ar urma să provină de la “Victor Babeș” și de la alte spitale din București. Mai era nevoie și de avizul DSP București.
"În zilele următoare se vor încheia contracte pentru curăţenie, deşeuri biologice şi catering. Spitalul se va deschide imediat după obţinerea avizului DSP Bucureşti. Menţionez că ASSMB i-a solicitat Direcţiei de Sănătate Publică încă de acum două luni asistenţă de specialitate, potrivit legii, pentru a putea pune în funcţiune cât mai rapid acest spital", a afirmat Firea, citată de Agerpres.
O primă decizie a și fost luată la prânz de ministrul Tătaru. Spitalul Județean Ilfov, aflat în București, va fi transformat în unitate COVID.
”La ora actuală, capacitatea totală de primire a pacienților COVID în spitalele din București este de 1.221 de paturi”, a declarat azi ministrul sănătății.
România a înregistrat astăzi un nou număr record de cazuri: 1.112. Dintre acestea, 101 au fost confirmate în București. De la începutul crizei, Capitala a înregistrat 4.871 de cazuri.
Foto: Inquam Photos / Octav Ganea