Stagiu militar de două luni

„Ministerul Apărării a pregătit propuneri legislative care reglementează formarea militară de bază, precum şi alte aspecte legate de punerea în aplicare a serviciului militar obligatoriu”, a precizat ministerul într-un comunicat.

Stagiul militar obligatoriu din Croația va dura doar două luni, însă, după această perioadă, recruții vor putea să-și continue o carieră militară profesională.

Între 17.000 şi 18.000 de bărbaţi care împlinesc 18 ani în fiecare an sunt candidaţi pentru acest serviciu militar de bază, a anunțat ministrul Ivan Anusic în septembrie 2023.

Recruții, chemați în armată la mijlocul anului viitor

Potrivit autorităților locale, primii recruți vor fi chemați să satisfacă stagiul militar obligatoriu la mijlocul anului viitor.

Preşedintele croat Zoran Milanovic, care este şi comandantul suprem al forţelor armate, nu s-a opus schimbării, dar a cerut ca aceasta să fie discutată în cadrul organismelor relevante. Milanovic candidează pentru realegere în alegerile prezidenţiale de duminică.

Croaţia a suspendat serviciul militar obligatoriu în 2008 şi a format o armată profesionistă înainte de aderarea la NATO.

Urmărește cel mai nou VIDEO

Google News Urmărește-ne pe Google News

Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.

Însărcinată în luna a 8-a, la 47 de ani, Cristina Cioran a ajuns de urgență la spital. Diagnosticul medicilor a uimit-o! 'Nu aveam așa ceva!'
Unica.ro

A plecat în America în urmă cu mai bine de două decenii, iar acum este milionar și unul dintre oamenii de încredere ai lui Donald Trump. Povestea fabuloasă a românului care a ajuns să dea afacerile pe scena politică; "La 28 de ani aveam un venit de 500.000 de dolari...”
Viva.ro

Singura poză cu Daciana Sârbu mireasă, de la nunta de lux cu Victor Ponta. A avut o rochie e ieșită din comun. De ce s-au căsătorit tocmai în China
Libertateapentrufemei.ro
Singura poză cu Daciana Sârbu mireasă, de la nunta de lux cu Victor Ponta. A avut o rochie e ieșită din comun. De ce s-au căsătorit tocmai în China
Test Tesla Model 3. Ce s-a întâmplat cu celebra mașină electrică la -5 grade. Capacitatea bateriei a scăzut șocant, câți kilometri ”a dus”, de fapt, după cei 702 declarați oficial
FANATIK.RO

De ce Alexandru Ion merge la Asia Express 2025 împreuă cu Ștefan Floroiaca și nu cu soția lui, Evelyne. Ce a mărturisit actorul: „Aștept momentul ăsta de ceva vreme...”
Elle.ro

Ce s-a aflat despre Florentina, fosta soție a lui Ilie Bolojan. S-au iubit din studenție, dar în 2013 au divorțat. Cu ce se ocupă acum femeia, mama celor două fete ale lui

Un român a vândut 30 de garsoniere cu doar 13.000 de euro, deşi nu erau ale lui. Unei victime i-a returnat 3 euro
Observatornews.ro
Un român a vândut 30 de garsoniere cu doar 13.000 de euro, deşi nu erau ale lui. Unei victime i-a returnat 3 euro
Horoscop 24 ianuarie 2025. Scorpionii au ocazia de a-și consolida relațiile cu cei din familie, iar sinceritatea este esențială
HOROSCOP

Știri mondene

Știri România

RECOMANDĂRI