Ministrul Sănătății spune că „Malaxa” și „Sfântul Ioan” din București vor deveni spitale COVID

Comentează
Arhiva foto

Cseke Attila, ministrul interimar al Sănătății, a declarat miercuri seară, într-o intervenție la Digi 24, că în zilele următoare, spitalele Malaxa și Sfântul Ioan din București vor fi transformate în spitale 100% COVID. Și alte unități spitalicești vor reveni la statutul de spitale COVID, în contextul în care numărul infectărilor este în creștere, a mai precizat ministrul.

„Sunt cel puțin două spitale care mâine, poimâine vor fi transformate prin ordin de ministru în spitale exclusiv COVID. Este vorba de spitalul Malaxa și Sfântul Ioan din București, care au mai fost și într-un val anterior spitale COVID. Și săptămâna viitoare, dacă este necesar, vom mai lua aceste măsuri. Chiar dacă am spus de la bun început că dorim să păstrăm un flux covid și non-covid pe spitale pentru a nu limita accesul pacienților cu boli cronice, am cerut prefecților și DSP-urilor să ne aducă un plan de reducere treptată a activităților medicale non-covid. Această situație este pentru 3-4 săptămâni și noi vom ști dacă este o chestiune temporară și să avem soluții”, a declarat Cseke Attila.

Ministrul interimar al Sănătății a mai declarat că specialiștii preconizează la mijlocul lunii octombrie vârful valului 4 - atunci se vor înregistra și 20.000 de cazuri pe zi. În acest context, trebuie găsite soluții pentru cei care ajung în stare gravă la spital, spune el.

„Acolo unde va fi necesar vom reduce treptat activitatea/ Asta nu înseamnă că va dispărea activitatea medicală non-COVID, dar, de exemplu, chiar la operații, sunt anumite priorități. Sunt lucruri care mai pot fi amânate câteva săptămâni, nu vorbim de un an de zile, nu închidem sistemul pentru un an de zile, trebuie să reducem în anumite părți pentru a face paturi ATI pentru pacienți. Aici e nevoie de ajutorul celor care sunt în sistem, adică a managerilor de spitale”, a subliniat ministrul interimar al Sănătății.

Luni, și premierul Cîțu anunțase că anumite spitale vor fi tranformate pentru a trata exclusiv bolnavi COVID, deși la mijlocul lunii secretarul de stat Andrei Baciu declarase că, în valul 4, nu vor mai exista spitale COVID și toate unitățile spitalicești vor avea o abordare mixtă.

„Ministerul Sănătăţii a venit cu mai multe soluţii, sunt mai multe spitale care se transformă în spitale COVID, soluţiile sunt în continuă mişcare, am crescut numărul de paturi de la 600 la peste 1.200, ţinta ar putea fi 2.000 de paturi, dar acestea sunt soluţiile pe termen scurt. Majoritatea covârşitoare, peste 99% dintre persoanele care astăzi se îmbolnăvesc, se infectează cu COVID, sunt persoane nevaccinate”, a transmis, la începutul săptămânii, premierul.

Abonați-vă la ȘTIRILE ZILEI pentru a fi la curent cu cele mai noi informații.
Urmărește cel mai nou VIDEO
ALTE ȘTIRI
O fetiță cu părul împletit stă pe o bordură înaltă lângă o fântână arteziană, întinzând o mână spre jeturile puternice de apă. Pe pavaj și în aer sunt mai mulți porumbei în apropierea ei, inclusiv unul în zbor lângă fântână.
10:38
Cod galben și portocaliu de caniculă, în peste jumătate din țară. Temperaturile vor ajunge până la 36 de grade, apoi urmează vijelii
Metrorex a finalizat lucrările de modernizare la instalaţiile de acces din 8 staţii
09:03
Posibilă tentativă de suicid în stația de metrou Ștefan Cel Mare. Circulația trenurilor este afectată
MONDEN
Cuiță Sterp alături de familia lui și de Geta Sterp, care a anunțat că e însărcinată pentru a doua oară la 30 de ani | Foto: Instagram
11:04
Culiță Sterp și-a surprins fanii: „Se mărește familia noastră”. Cum au reacționat internauții la anunțul despre Geta, sora artistului
Gina Pistol a vorbit despre neînțelegerile din căsnicia cu Smiley
10:45
Gina Pistol dă cărțile pe față! Cum gestionează certurile cu Smiley: „Sunt foarte impulsivă”
POLITIC
Stelian Tănase, în vârstă de 74 de ani, a condus TVR în perioada 2013-2015. Foto: Profimedia
ExclusivInterviu
9 sept.
Stelian Tănase analizează numirea Sorinei Matei, propunerea AUR, la șefia TVR: „Va fi un mare scandal în perspectivă. Veți vedea”
Laura Vicol, inculpată în dosarul Nordis, este avocata unuia dintre membrii grupării Potra în procesul în care el și Călin Georgescu sunt acuzați de tentativă de lovitură de stat. Foto: Profimedia
9 sept.
Laura Vicol, inculpată în dosarul Nordis, este avocata unuia dintre membrii grupării Potra în procesul în care el și Călin Georgescu sunt acuzați de tentativă de lovitură de stat
Ultimele știri
11:36
De 1,4 ori mai multe morți decât nașteri în România, în iulie 2026
11:30
Albania, destinația europeană vedetă pentru 2027. Turiștii călătoresc acolo pentru peisaje superbe și prețuri mici
Exclusiv
11:30
Companiile Kronospan și Kronochem din Sebeș, trimise în judecată pentru poluarea mediului cu substanțe cancerigene
11:23
Cum a apărut Adina Buzatu la nunta fiicei sale, Sara. Andreea Marin a reacționat imediat
TRENDING
9 sept.
iPhone 18 Pro, lansat oficial de Apple: prețuri, specificații complete și disponibilitate
9 sept.
Fructele cele mai dragi românilor se vor coace, dar atrag șobolani și șerpi: cum poți preveni invazia
07:00
Loto 6/49 din 10 septembrie 2026. Report de peste un milion de euro la 6/49, categoria I
9 sept.
Horoscop 10 septembrie 2026. Gemenii începe o perioadă dificilă la muncă și în viața de zi cu zi, iar complicațiile apar din cauza exagerărilor
Mâini care curăță de coajă ardei capia copți dintr-un bol alb, pe un fundat de lemn
11:00
Cum se coc și se congelează ardeii copți pentru iarnă
Trei tineri au planificat cu Gemini o ascensiune pe un munte de peste 4.300 de metri şi au rămas blocați pe vârful Muntelui Shasta, California. Sursă foto: Getty Images
10:17
Trei tineri au planificat cu Gemini o ascensiune pe un munte de peste 4.300 de metri şi au rămas blocați acolo: „Ne-am bazat prea mult pe AI”
Un bol cu dulceață de prune, prune întregi și borcane de gem pe o masă de lemn
10:00
Cât timp se fierbe dulceața de prune
Un avion zburând prin cerul albastru și printre nori
08:48
Românii vor putea zbura direct din Târgu Mureș către Alicante, începând din ianuarie 2027. Cât costă un bilet și când se pun în vânzare
Un bărbat verifică și alege vinete mari, lucioase și închise la culoare dintr-o ladă plină de legume proaspăt culese.
08:08
Cum alegi vinetele potrivite pentru congelare și zacuscă
Patru ardei grași roșii proaspeți și lucioși, ideali pentru gătit, așezați pe un tocător de lemn rustic
9 sept.
Gogoșarii: proprietăți, beneficii și diferențe față de ardeii roșii
 Morman de gogonele murate
9 sept.
De ce să înțepi gogonelele înainte să le pui la murat
Cum faci conserve de roșii pasate pentru iarnă. Rețeta simplă, pas cu pas. Sursă foto: Shutterstock
7 sept.
Cum faci conserve de roșii pasate pentru iarnă. Rețeta simplă, pas cu pas
Călin Georgescu a fost înconjurat de sustinătorii săi în timpul vizitei în Vaslui
ExclusivReportaj
09:00
Momente din vizita cu poticneli a lui Călin Georgescu în județul Vaslui: „În Olt a mers șnur”
Un termometru ce indică o valoare ridicată de aproximativ 36 de grade Celsius, profilat pe un cer luminos de vară cu raze puternice de soare care creează un efect cald, portocaliu-auriu
08:14
August 2026, cea mai caldă lună din istoria măsurătorilor meteo. Raportul Copernicus menționează și seceta din România
Mâini încătușate ținând un teanc de bani dintr-o servietă neagră
08:05
Zeci de români au rămas fără bani și vacanțe după ce o agenție de turism din Târgu Mureș nu le-a mai plătit cazarea. Administratorul firmei a fost arestat
Un bărbat îmbrăcat în pantaloni gri se spală cu săpun într-o fântână arteziană, înconjurată de plante, din Italia.
07:36
Un român și-a făcut duș într-o fântână din Italia: „Nu este nici un polițist local prin zonă?”
Arhiva foto
9 sept.
La muncă, cetățene președinte! România nu mai are timp de pierdut
Nicușor Dan cu ambele brațe ridicate
8 sept.
România perplexă
Bancnote euro
8 sept.
8 din 10 IMM-uri din România n-au cerut niciun credit în ultimul an: cele mai puţine împrumuturi din UE, dar firme printre cele mai îndatorate
Arhiva foto
8 sept.
O victorie destul de colosală