Într-un editorial publicat miercuri seară pe platforma Republica.ro, Cristian Tudor Popescu spune că ar fi „absurd” ca premierul să demisioneze pentru o infracțiune „pentru care a fost condamnat și a executat pedeapsa”.

„Ca Florin Cîțu să-și dea demisia din funcția de premier fiindcă a comis o infracțiune în circulație, în SUA, acum 20 de ani, infracțiune pentru care a fost condamnat și a executat pedeapsa, mi se pare absurd”, consideră CTP.

Acesta este de părere că o demisie a premierului „ar însemna încălcarea unui principiu juridic care vine din dreptul roman: «Non bis in idem» – «Nimeni să nu fie pedepsit de două ori pentru aceeași greșeală»”.

Totodată, CTP spune că o demisie a lui Cîțu ar echivala și cu încălcarea „bunului simț”, arătând că premierul ar trebui să răspundă pentru activitatea sa, ori pentru răspunsul adresat jurnaliștilor la întrebarea dacă știe cât costă o pâine.

Cu privire la a demisiona sau a fi demis, domnul Cîțu trebuie să dea socoteală pentru activitatea sa ca premier, eventual pentru fanfaronada triumfalistă și răspunsul stupid superior „Nu știu cât costă o pâine, că nu mănânc pâine”, nu pentru nerespectarea regulilor de circulație într-o tinerețe în care era atât de departe de a deține o asemenea funcție.

CTP:

Exemplul Traian Băsescu din 2006

Prima reacție a TikTok, după acuzațiile privind conturile false care l-au promovat pe Călin Georgescu înaintea alegerilor prezidențiale
Recomandări
Prima reacție a TikTok, după acuzațiile privind conturile false care l-au promovat pe Călin Georgescu înaintea alegerilor prezidențiale

Gazetarul a amintit apoi un episod petrecut în 2006. Atunci, fostul președinte Traian Băsescu a sărbătorit la restaurantul Golden Blitz calificarea Stelei în fața Rapidului în semifinalele Cupei UEFA, iar faptul că a băut nu l-a împiedicat pe Băsescu atunci să conducă mașina.

„Traian Băsescu, da, s-a urcat la volan sub influența alcoolului în văzul unei țări întregi, fiind președinte în exercițiu al României, și n-a plătit în niciun fel pentru asta”, a precizat Cristian Tudor Popescu.

În finalul articolului din Republica, CTP se întreabă „Ce ar trebui să facă acum domnul Cîțu?” și invocă posibilitatea ca și șeful Executivului să vină în apărarea sa cu „faptul că domnul Ludovic Orban s-a răsturnat cu mașina în decor, între Iași și Focșani, în ianuarie 2015, conducând cu viteză excesivă, într-o curbă periculoasă”. Sau că „același Orban a lovit cu mașina, în decembrie 2007, în zona Cotroceni, o minoră de 14 ani”, mai scrie CTP.

„Florin Cîțu însă îndeplinește toate condițiile de reabilitare pentru condamnarea la 2 zile arest și 1.000 $ amendă, nu a comis o altă infracțiune și s-au scurs de atunci 20 de ani”, a concluzionat gazetarul.

Miercuri, 11 august, site-ul legalizam.ro a publicat informația, preluată și dezvoltată apoi de site-ul Flux24.ro, care a publicat și un document, că Florin Cîțu a stat două zile în arest, în martie 2001, în statul american Iowa, după ce a fost prins băut la volan în decembrie 2000, când era la studii în SUA. Premierul a admis în aceeași zi că „a fost o greșeală. Am plătit foarte scump”.

   

Urmărește cel mai nou VIDEO

Google News Urmărește-ne pe Google News

Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.

VIDEO. Călin Georgescu pune la îndoială existența războiului din Ucraina: ”Ați fost acolo? Puteți să spuneți 100% că așa e?”
Știrileprotv.ro
VIDEO. Călin Georgescu pune la îndoială existența războiului din Ucraina: ”Ați fost acolo? Puteți să spuneți 100% că așa e?”
Gabriel Cotabiță a fost incinerat! IMAGINI EXCLUSIVE de la fața locului. Ce vedete au venit să-și ia rămas bun. Vezi AICI tot ce s-a întâmplat
Viva.ro
Gabriel Cotabiță a fost incinerat! IMAGINI EXCLUSIVE de la fața locului. Ce vedete au venit să-și ia rămas bun. Vezi AICI tot ce s-a întâmplat
Colegii de scenă și-au luat adio de la Gabriel Cotabiță. Fiicele artistului, un monument de tristețe. Imagini emoționante de la Cimitirul Bellu
Libertateapentrufemei.ro
Colegii de scenă și-au luat adio de la Gabriel Cotabiță. Fiicele artistului, un monument de tristețe. Imagini emoționante de la Cimitirul Bellu
Trei zodii care se vor bucura de abundență financiară. Vor avea parte de noroc și vor face schimbări importante până la finalul anului
FANATIK.RO
Trei zodii care se vor bucura de abundență financiară. Vor avea parte de noroc și vor face schimbări importante până la finalul anului
Ion Țiriac, întrebat despre lupta dintre Lasconi și Georgescu: „Știți ce președinte mi-aș dori?”
GSP.RO
Ion Țiriac, întrebat despre lupta dintre Lasconi și Georgescu: „Știți ce președinte mi-aș dori?”
Ce se întâmplă mai departe cu referendumul inițiat de Nicușor Dan după ce a fost validat de bucureșteni
Elle.ro
Ce se întâmplă mai departe cu referendumul inițiat de Nicușor Dan după ce a fost validat de bucureșteni
'Au apărut multe minciuni'. Oana, fiica Elenei Lasconi, mesaj neașteptat despre mama ei, cu o săptămână înaintea alegerilor prezidențiale
Unica.ro
'Au apărut multe minciuni'. Oana, fiica Elenei Lasconi, mesaj neașteptat despre mama ei, cu o săptămână înaintea alegerilor prezidențiale
Vești proaste înainte de Crăciun. Ce se întâmplă cu carnea de porc
Financiarul.ro
Vești proaste înainte de Crăciun. Ce se întâmplă cu carnea de porc
Încă o lovitură pentru românii cu credite. Cu cât creşte rata la un împrumut de 350.000 de lei, luat pe 30 de ani
Observatornews.ro
Încă o lovitură pentru românii cu credite. Cu cât creşte rata la un împrumut de 350.000 de lei, luat pe 30 de ani
Horoscop 26 noiembrie 2024. Taurii intră într-o perioadă în care încearcă să obțină beneficii de pe urma eforturilor făcute în asociere cu alții
HOROSCOP
Horoscop 26 noiembrie 2024. Taurii intră într-o perioadă în care încearcă să obțină beneficii de pe urma eforturilor făcute în asociere cu alții

Știri mondene

Știri România

RECOMANDĂRI