Cristian Tudor Popescu crede că Biserica este esențială în spulberarea neîncrederii unora dintre credincioși în vaccinul anti-COVID și creșterea numărului de persoane imunizate.
Gazetarul consideră că în special Patriarhul Daniel ar putea accelera campania de vaccinare, dacă ar anunța că se imunizează.
„E suficient ca Patriarhul Daniel să comunice: «Azi m-am vaccinat. Pentru că vaccinul e și el de la Dumnezeu. Rapelul îl fac pe data de....». Dacă iese Patriarhul la televizor și face acest anunț... Da, acesta ar fi un ajutor extraordinar dat campaniei de vaccinare”, a declarat CTP vineri, 23 aprilie, la Digi 24, citat de site-ul stiripesurse.ro.
Jurnalistul apreciază faptul că preoții au fost cooptați în campania de vaccinare la sate.
„Lucrurile acestea sunt bune, care se fac acum. Întrebarea e: de ce nu s-au făcut până acum? Bineînțeles, aici și primarul are un rol. Nu puteau să o facă de la început? În ianuarie să vorbească cu edilii? Ce i-a împiedicat? N-au realizat că în chestiunea asta a vaccinului, care e totuși sensibilă, delicată, i se introduce, totuși, omului ceva în corp? Omul poate să fie anxios, poate să aibă suspiciuni. Aici este esențială comunicarea de la om la om. Au crezut că e esențială suficientă prin televizor. Ei, uite că nu”, a mai spusCristian Tudor Popescu.