Un pusti de 14 ani si-a bagat colegii si profesorii in sperieti, i-a facut pe parinti sa creada ca-si pierd mintile si a pus pe jar o multime de politisti. Toate aceste „performante” i-au reusit lui Valentin, ieri dimineata, cand a venit la scoala cu o grenada. „Lasa ca va fac si eu ce-a fost la „Jean Monet”, imediat!”, a amenintat baiatul. Teribilistul elev de la Scoala generala nr. 85 din centrul Capitalei glumea. „Bomba” era o grenada defensiva de exercitiu care nu avea nici focos, nici incarcatura. Dirigintele lui Valentin a fost cel care i-a luat baiatului „jucaria”. In cateva clipe, toti elevii si profesorii din scoala au fost evacuati. Pirotehnistii au linistit spiritele: nu era nici un pericol. „Mi-a spus ca stia ca grenada era inofensiva, dar a vrut sa se distreze”, ne-a declarat directoarea Tereza Muresan, care, ieri, a trebuit sa vorbeasca la telefon cu zeci de parinti ingrijorati. Valentin s-a ales doar cu nota la purtare scazuta. In cazul atentatului de la „Jean Monet”, anchetatorii spera ca, in doua-trei zile, sa-l prinda pe autor. Prim-procurorul adjunct al Parchetului Capitalei, Gratiela Dobrila, ne-a declarat, ieri, ca „exista 4-5 suspecti” si ca inca se mai fac verificari.