Cu lalele si fara trecut

Numai anul acesta au putut fi vazute „Elogiul iubirii” de Godard, „Camera fiului” de Moretti, „Departe” de Techine, „Gosford Park” de Altman si cateva pelicule ale unor autori mai putin (sau deloc) cunoscuti: „In dormitor” de Todd Field, „8 femei” de Francois Ozon, „Pinero” de Leon Ichaso sau „Triumful dragostei” de Clare Peploe. Asta ar fi vestea buna; vestea proasta este ca – exceptie facand nou-venitii si un veteran capabil de innoire ca Techine – filmele „autorilor” au cam dezamagit…

„Paine si lalele”, penultimul film al italianului Silvio Soldini, a fost distins cu nenumarate premii David di Donatello in tara sa, dar nu e cel mai bun al autorului. E o poveste social-romantica – „comedie dulce-amara”, cum se scrie in cronici – ce rezista prin interpretari: Licia Maglietta, minunata in chip de gospodina tracasata de griji, care-si permite o scurta escapada venetiana atunci cand familia o uita – la propriu! – intr-o statie de benzina; si Bruno Ganz, mare actor german (a jucat in filme de Wenders, Herzog si Handke), aici un ospatar amator de lalele si literatura. Soldini incearca sa insufle magie acestui basm cu adulti de varsta mijlocie, dar este un farmec destul de „facut” si cam neconvingator. Cat despre „Omul fara trecut” al celui mai celebru cineast finlandez – Aki Kaurismaki -, el a fost ales „filmul anului” de critica internationala; il voi revedea si voi reveni…

Abonați-vă la ȘTIRILE ZILEI pentru a fi la curent cu cele mai noi informații.

ABONEAZĂ-TE