Autoritățile din Hanovra, oraș cu 530.000 de locuitori, capitala landului Saxonia Inferioară din Germania, au oprit alimentarea cu apă caldă în toate clădirile publice din cauza crizei gazelor rusești, relatează BBC și Hannoverische Allgemeine. Oamenii sunt sfătuiți să treacă la dușuri reci.
Cuprins:
Hanovra a devenit primul oraș mare care a oprit apa caldă după ce Rusia a redus dramatic aprovizionarea cu gaz a Germaniei.
În încercarea de a economisi energie, orașul Hanovra, nordul Germaniei, a decis că apa caldă nu va mai fi disponibilă pentru spălarea mâinilor în clădirile publice sau în dușurile de la piscine ori săli de sport. Sunt recomandate dușurile reci!
De asemenea, fântânile publice sunt oprite pentru a economisi energie și nu vor exista lumini pe timp de noapte pe clădirile importante, cum ar fi primăria și muzeele.
Primarul Belit Onay a transmis că obiectivul este reducerea consumului de energie al orașului cu 15%, ca reacție la o „lipsă iminentă de gaz”, care a reprezentat o provocare semnificativă pentru marile orașe.
Regulile se aplică și la încălzire. Clădirile publice nu vor avea nicio încălzire din aprilie până la sfârșitul lunii septembrie în fiecare an, cu temperaturi în cameră limitate la maximum 20 grade C pentru restul anului, „cu unele excepții”.
De asemenea, orașul interzice aparatele de aer condiționat și cele de încălzire.
Politica este în concordanță cu anunțurile de la Berlin de săptămâna trecută: Germania se luptă pentru a-și construi rezervele înainte de iarnă.
Alte orașe - precum Augsburg din Bavaria - și-au introdus deja propriile măsuri, cum ar fi închiderea fântânilor publice.
Livrările de gaze rusești reprezintă acum aproximativ un sfert din nevoile Germaniei.
Foto: visit-hannover.com