Cum circulă metroul în minivacanța de Sf. Andrei și 1 Decembrie. Trasee RATB modificate

Comentează

Metrorex a anunțat, într-un comunicat, cum circulă metroul în minivacanța de Sf. Andrei și 1 Decembrie, adică în perioada 30 noiembrie - 3 decembrie. 

Potrivit unui comunicat al Metrorex, în perioada 30 noiembrie - 3 decembrie. „Pentru a veni în întâmpinarea celor care vor să asiste la ceremoniile organizate cu ocazia Zilei Naționale, să viziteze târgurile sau evenimentele specifice Sărbătorilor de Iarnă dar și să meargă să admire decorațiunile care înfrumusețează capitala în această perioadă, Metrorex va introduce trenuri suplimentare. Astfel, în funcție de fluxul de călători, intervalul de succedare a trenurilor se poate modifica”, transmite Metrorex.

Trasee RATB modificate

În vederea desfăşurării manifestărilor prilejuite de sărbătorirea Zilei Naţionale a României (repetiţie generală şi defilare), în zilele de 25 şi 26.11.2017, respectiv 01.12.2017, între orele 04:00-16:00, se va restrictiona traficul rutier pe Şos. Kiseleff, între Piaţa Presei Libere şi Piaţa Victoriei, pe Str. Alexandru Constantinescu între Piaţa Arcul de Triumf şi Bd. Mărăşti, pe Bd. Mareşal Alexandru Averescu între Piaţa Arcul de Triumf şi Bd. Mărăşti, pe Bd. Constantin Prezan între Piaţa Arcul de Triumf şi Piaţa Charles de Gaulle, anunță site-ul oficial al RATB.

Având în vedere aceste măsuri de restricţionare a traficului, în zilele de 25 şi 26.11.2017 şi 01.12.2017, Regia Autonomă de Transport Bucureşti va modifica circulaţia mijloacelor de transport din zonă, sub coordonarea agenților de la Brigada Rutieră, astfel:

Linia 131 va funcţiona pe traseul de bază între terminalul „Piaţa Romană” şi Piaţa Charles de Gaulle, apoi modificat în ambele sensuri pe Bd. Aviatorilor, Str. Nicolae Caramfil, Bd. Aerogării, Şos. Bucureşti-Ploieşti, ,,Complex Comercial Băneasa’’.

Linia 149 va funcţiona pe traseul de bază între terminalul ,,Complex Comercial Băneasa’’ şi intersecţia Str. Băiculeşti/Bd. Poligrafiei, apoi pe un traseu modificat pe Bd. Poligrafiei, Str. Jiului, Bd. Gloriei până la cap linie ,,Cartier Dămăroaia’’, cu întoarcere prin Str. Nataţiei, Str. Jiului, Pasaj Poligrafiei, apoi traseul actual.

Linia 205 va funcţiona pe traseul de bază între terminalul ,,Gara de Nord’’ şi intersecţia Bd. Ion Mihalache/Str. Al. Constantinescu, apoi modificat în ambele sensuri pe Bd. Ion Mihalache, Cal. Griviţei, Bd. Bucureştii Noi, Bd. Gloriei, Str. Piatra Morii, Str. Coralilor, Şos. Străuleşti, Bd. Ion Ionescu de la Brad, Bd. Gheoghe Ionescu Siseşti, apoi traseul de bază.

Linia 261 va funcţiona pe traseul actual între terminalul ,,Complex Comercial Băneasa’’ şi intersecţia Şos. Gh. Ionescu Siseşti/Bd. Ion Ionescu de la Brad, apoi pe un traseu modificat pe Bd. Ion Ionescu de la Brad, Şos. Strauleşti, Str. Coralilor, Str. Piatra Morii, cap linie ,,Cartier Dămăroaia’’.

Linia 282 va funcţiona pe traseul de bază între terminalul ,,Gara Basarab’’ şi intersecţia Şos. Nicolae Titulescu/Bd. Banu Manta, apoi modificat în ambele sensuri, comun cu linia 182, pe Şos. Nicolae Titulescu, Bd. Iancu de Hunedoara, Cal. Dorobanţilor, Piaţa Dorobanţilor, Str. Av. Radu Beller, apoi traseul de bază.

Liniile 304 şi 449 vor funcţiona pe traseul de bază între terminalele ,,Laromet’’ respectiv ,,Otopeni’’ şi intersectia Şos. Bucureşti-Ploieşti/Bd. Ion Ionescu de la Brad, apoi pe un traseu modificat pe Bd. Ion Ionescu de la Brad, Şos. Străuleşti, Str. Coralilor, Str. Piatra, cap linie ,,Cartier Dămăroaia’’.

Linia 331 va funcţiona pe traseul de bază între terminalul „Piaţa Romană” şi Piaţa Charles de Gaulle, apoi pe un traseu modificat prin Bd. Aviatorilor, Piata Victoriei, Bd. Ion Mihalache, Cal. Griviţei, Bd. Bucureştii Noi, Bd. Gloriei, cap linie ,,Cartier Dămăroaia’’, cu întoarcere pe Str. Nataţiei, Str. Jiului, Bd. Bucureştii Noi, apoi traseul inițial.

Linia 330 va funcţiona pe traseul de bază între terminalele ,,Faur’’ şi ,,Piaţa Charles de Gaulle’’, unde vor întoarce.

Linia 335 va funcţiona pe traseul de bază între terminalele „Faur” şi ,,Piaţa Charles de Gaulle’’, apoi modificat în ambele sensuri pe Bd. Aviatorilor, Str. Nicolae Caramfil, Bd. Aerogării, Şos. Bucureşti – Ploieşti, terminalul,,Complex Comercial Băneasa’’.

Linia 362 va funcţiona de la terminalul ,,Piața Presei“, pe Bd. Expoziției, Str. Av. Popişteanu, Bd. Ion Mihalache Piața Victoriei, Calea Victoriei, apoi traseul actual.

Pe sensul opus, linia 362 va funcționa pe traseul actual între terminalul ,,Mircea Vodă” şi  Piața Victoriei, apoi pe un traseu modificat pe Bd. Ion Mihalache, Str. Av. Popişteanu, Bd. Expoziției, terminal ,,Piața Presei“.

Linia 780 va funcţiona pe traseul de bază între terminalul ,,Gara Basarab’’ şi intersecţia Str. Clabucet/Bd. Ion Mihalache, apoi pe un traseu modificat în ambele sensuri, prin Bd. Ion Mihalache, Cal. Griviţei,  Bd. Bucureştii Noi, Bd. Gloriei, Str. Coralilor, Şos. Străuleşti, Bd. Ion Ionescu de la Brad, Şos. Bucuresti-Ploiesti, ,,Aeroportul Henri Coandă’’.

Linia 783 va funcţiona pe traseul de bază între terminalele ,,Piaţa Unirii’’ şi ,,Piaţa Victoriei’’, apoi modificat în ambele sensuri pe Bd. Aviatorilor, Str. Nicolae Caramfil, Bd. Aerogării, Şos. Bucureşti Ploieşti, ,,Aeroportul Henri Coandă’’.

De asemenea, în perioada 23.11.2017 ora 10:00 - 01.12.2017 ora 20:00, staţia de autobuze „Arcul de Triumf”, corespunzătoare liniilor 131, 331, 335, 362, 783, sens Piaţa Presei, va funcţiona pe Bd. Constantin Prezan, la cca. 35 m înaintea intersecţiei cu Piaţa Arcul de Triumf, cu excepţia zilelor cu restricţie totală când va fi suspendată.

În perioada 30.11.2017 ora 09:00 - 01.12.2017 ora 20:00, staţia ,,Arcul de Triumf’’, corespunzătoare liniilor 282 şi 330, pe sensul către Gara de Nord, respectiv Piaţa Presei, se va reamplasa temporar pe Bd. Constantin Prezan, înaintea intersecţiei cu Piaţa Arcul de Triumf, comun cu cele ale liniilor 131, 331, 335 şi 783.

În această perioadă, staţiile de autobuze ,,Muzeul Satului’’, situată pe Şos. Kiseleff, sens Piaţa Victoriei, respectiv ,,Arcul de Triumf’’, amplasată pe Str. Alexandru Constantinescu, sens Bd. Mărăşti, se vor suspenda

De 1 Decembrie, R.A.T.B. introduce în circulație autobuzul turistic

De 1 Decembrie, RATB va introduce în circulație un autobuz double-decker pe traseul turistic.

Astfel, începând cu ridicarea restricţiilor instituite pentru desfășurarea manifestărilor organizate în cinstea acestui eveniment şi până la ora 16:00, autobuzul va circula pe traseul: Piaţa Presei Libere, Şos. Kiseleff, Piaţa Victoriei, Calea Victoriei, Bd. Naţiunile Unite, Bd. Libertăţii, Bd. Unirii, Piaţa Unirii,  Bd. I. C. Brătianu,  Bd. Nicolae Bălcescu, Bd. Gheorghe Magheru, Piaţa Romană, Bd. Lascăr Catargiu, Piaţa Victoriei, Bd. Aviatorilor, Piaţa Charles de Gaulle, Bd. Constantin Prezan, Piaţa Arcul de Triumf, Şos. Kiseleff, Piaţa Presei Libere, Şos. Kiseleff, Piaţa Presei Libere.

Din cauza restricţiilor de circulaţie pe Bd. Unirii, între orele 16:00 şi 22:00, autobuzul va circula pe traseul: Piaţa Presei Libere, Şos. Kiseleff, Piaţa Victoriei, Calea Victoriei, Spl. Independenţei, Piaţa Unirii, cu întoarcere pe Bd. I. C. Brătianu, Bd. Nicolae Bălcescu, Bd. Gheorghe Magheru, Piaţa Romană, Bd. Lascăr Catargiu, Piaţa Victoriei, Bd. Aviatorilor, Piaţa Charles de Gaulle, Bd. Constantin Prezan, Piaţa Arcul de Triumf, Şos. Kiseleff, Piaţa Presei Libere, Şos. Kiseleff, Piaţa Presei Libere.

Ultimii ”dresori” de bivoli din Hulubești.”Bivolița nu își dă laptele oricui, iar dacă se înfurie…”

Abonați-vă la ȘTIRILE ZILEI pentru a fi la curent cu cele mai noi informații.
Urmărește cel mai nou VIDEO
ALTE ȘTIRI
bmw x3 - gri, 2026 confiscat la vama sculeni
13:16
Un șofer polonez de 26 de ani a rămas fără BMW-ul nou-nouț de 320.000 de lei la vama Sculeni
Mihai Chirica
AnalizăExclusiv
12:30
Dosarul „Păcura”: Cum s-a ales Mihai Chirica cu urmărire penală și sechestru pe avere. Totul a început cu o donație către Republica Moldova
MONDEN
Ema Viziru
13:09
Ema Viziru, primele declarații după ce a fost eliminată de la MasterChef: „Pe unii nu vreau să-i mai văd nici în poze”
Adela Popescu la premiera filmului „3 Zile in Septembrie”
InterviuExclusiv
13:00
Cum a reușit Adela Popescu să facă față presiunii pe platourile de filmare: „Eu sunt din Șușani. Nu se supără nimeni”
POLITIC
Sorin Grindeanu, liderul PSD, după negocierile cu premierul desemnat, Luca Niculescu, 8 octombrie 2026. Sursă foto: Libertatea/ Dumitru Angelescu
13:15
Condițiile impuse de PSD pentru a vota Guvernul Luca Niculescu. Memorandum pentru necreșterea taxelor în 2027, indexarea pensiilor și reforma administrativă - Surse PSD
Ilie Bolojan transmite că țintele de deficit și limitarea cheltuielilor statului sunt linii roșii în negocierile cu premierul desemnat Luca Niculescu. Foto: Hepta
11:51
Ilie Bolojan, condiții pentru noul guvern condus de Luca Niculescu: „Țintele de deficit nu sunt negociabile, iar cheltuielile statului nu trebuie să crească”
Ultimele știri
13:47
Unde studiază fiul Luminiței Anghel. Filip a terminat șef de promoție. „S-a gândit că e cazul sa mai învețe o limbă”
13:40
Ce a pățit Mario Fresh în vacanța din Paris, înainte de concertul lui Celine Dion: „Direct la spital mă duc”. Cum a apărut alături de iubita lui
13:40
PSD anunță că nu va vota Guvernul Niculescu dacă PNL și UDMR nu intră în coaliție. Sorin Grindeanu: „Să dea dovadă de maturitate politică”
13:22
Planul Roșu de Intervenție, activat în județul Vâlcea după un accident grav între un microbuz și o mașină. Sunt implicate zece persoane
TRENDING
Interviu
06:55
Generalul Dorin Toma: Armata Română are o problemă de model organizațional. Este construită în mare măsură pentru administrarea instituției și insuficient pentru generarea rapidă a puterii de luptă”
11:08
Valul de COVID-19 aduce simptome digestive și complicații de sezon. Atenție la capcana testelor ieftine comandate online!
06:17
Gigantul european Girteka a înmatriculat primul camion în România și oferă salarii de până la 3.500 de euro pentru șoferii români
07:00
Tragerile loto din 8 octombrie 2026. Report de peste 2,4 milioane de euro la Loto 6 din 49
Femeie din SUA de 100 ani cu o coca cola în mână
12:39
O femeie de o sută de ani are aceeași cină în fiecare seară: hotdog și o Coca-Cola. „Sunt în rai”
Cum păstrezi hreanul pentru iarnă
11:40
Cum se păstrează hreanul pentru iarnă: metode simple ca să rămână proaspăt şi iute
Fotografia a două femei care își plimbă câinii în Cagliari. Cagliari, Sardinia, Italia, 6 iunie 2025.
10:21
Satul din Italia unde femeile trăiesc 100 de ani. Cercetătorii au descoperit o nouă „zonă albastră” în Sardinia
Geanta Dior, decorată cu modele de pești koi, de culoare verde și roz
08:46
A dat 94 de euro pe o geantă, dar când a dus-o la licitație, a aflat că deține un „Sfânt Graal”
O turistă cu bagaje care priveşte apusul de soare pe fereastra unui aeroport. Imagine cu caracter reprezentativ.
7 oct.
Turismul din Europa va crește cu 3,1% pana la finalul anului 2026, depășind ritmul economiei generale. Ce au anunțat experții la summitul mondial din Malta
Scorțișoară în cafea
7 oct.
De ce e bine să pui scorţişoară în cafea? Ce efect are
De ce cade părul toamna
7 oct.
De ce cade părul mai mult toamna și când ar trebui să te îngrijorezi
Crenguțe de vișin în borcanul cu murături
6 oct.
De ce se pun frunze sau crenguţe de vişin la murături - secretul bunicilor
Castraveți bulgărești
2 oct.
Castraveți bulgărești pentru iarnă - rețeta tradițională
O femeie umple un pahar de apă la robinetul chiuvetei din bucătărie
11:18
Cât costă un metru cub de apă în România. Orașul în care plătești de peste două ori mai mult
Imagine cu sigla Inaltei Curti de Casatie si Justitie (ICCJ)
10:28
ÎCCJ decide joi, după șase amânări, dacă obligă Guvernul să plătească restanțe salariale de aproape 5 miliarde de lei pentru magistrați
Cristela Georgescu intră în sediul DIICOT - octombrie 2026
09:27
Cristela Georgescu a ajuns, pentru a treia zi consecutiv, la audieri la DIICOT, în dosarul în care Călin Georgescu e acuzat de înşelăciune continuă
Giigi Nețoiu
07:49
Gigi Nețoiu se revoltă după amenzi de 160.000 de lei la ferma sa Black Angus de 6 milioane de euro: „Cu ce deranjează vacile Apele Române?”
guvernul-romaniei-sigla
7 oct.
A avea sau a nu avea guvern…
VIDEO Cine este Luca Niculescu
6 oct.
Mă cheamă Luca și-mi place-ntre golani...
Arhiva foto
6 oct.
Acea zi din octombrie
fermier-roman-tractor
5 oct.
Programul de clemență din care fermierul lipsește