Cum se adaptează piața tranzacțiilor imobiliare la coronavirus

Comentează

Efectele COVID-19 sunt simțite peste tot în lume, companiile imobiliare fiind, la rândul lor, afectate în diferite moduri în funcție de zona în care se află și de proprietățile din portofoliu. Pe termen mediu, cei care au astfel de afaceri sunt preocupați de păstrarea valorii proprietăților și a lichidității, de siguranța chiriașilor și a vizitatorilor - inclusiv prin sporirea măsurilor de igienă -, precum și de respectarea măsurilor impuse de autorități, arată o analiză Deloitte.

Pe termen mediu, pentru a se adapta, piața tranzacțiilor imobiliare se concentrează pe online, chiar dacă este un business în principal „face-to-face”.

Ce se va întâmpla pe viitor și cum va fi afectat acest tip de business sunt doar două aspecte abordate de Clubul Profesioniștilot în Imobiliare (CPI), care au organizat, recent, o întâlnire online.

Una dintre concluzii este îmbunătățirea promovării online, de altfel o soluție bună în orice vremuri, fie că vorbim de criză COVID sau nu.

Mijloacele de interacțiune „la distanță” cu potențialii clienți sunt, desigur, foarte utile. Este vorba, aici, atât despre convorbirile obișnuite la telefon, cât și despre apelurile video, inclusiv prin intermediul unor platforme online.

Alex Printz, co-fondatorul rețelei imobiliare Mr. Exclusivitate, citat de imobiliare.ro:

De altfel, comunicarea online poate aduce un plus de apropiere între interlocutori, motiv pentru care popularitatea lor a și crescut semnificativ în ultimele săptămâni, de la instaurarea stării de urgență.

În opinia sa, tot aici s-ar încadra și instrumentele de promovare online a proprietăților – prin tururi virtuale sau filmări - fie că sunt live sau nu.

Pe viitor, însă, este greu de crezut că acest gen de interacțiuni între agenți și clienți vor ajunge să înlocuiască întâlnirile față în față – și, desigur, vizionările de proprietăți.

Nevoia de interacțiune umană va continua, iar aceste soluții sunt bune, dar pentru moment, spune Alex Muntean, managerul agenției brașovene iAdvise, citat de platforma imobiliare.ro.

De altfel, Muntean precizează că, în ultimele săptămâni, compania e care o reprezintă a avut clienți dispuși să facă vizionări de proprietăți.

După ridicarea restricțiilor de circulație, oamenii vor fi mai dornici să iasă și să interacționeze, iar tururile virtuale de acum pot fi un preambul înainte de vizionarea imobilului la fața locului.

Abonați-vă la ȘTIRILE ZILEI pentru a fi la curent cu cele mai noi informații.
Urmărește cel mai nou VIDEO
ALTE ȘTIRI
Roxana Butnaru. Sursa foto: arhiva personală
Analiză
13:00
Roxana Butnaru, consilier de stat în Administrația Prezidențială: „România are foarte mulți oameni buni. Problema este dacă avem curiozitatea și răbdarea să-i descoperim înainte să-i descopere alții”
diana-buzoianu, ministrul mediului, la o conferinta de presă
11:25
Tonere de 710.000 de lei și mobilă de peste 1,5 milioane de lei cumpărate de ANM prin contracte directe. Diana Buzoianu cere demisia Elenei Mateescu. Cum se apară șefa ANM
MONDEN
Marilu Dobrescu si Iubitul Tom
13:10
Cum arată casa influenceriței Marilu Dobrescu, din Australia. „Un muzeu de artă, un balamuc și salonul unei clarvăzătoare”
Adela Popescu si cei trei baieti ai săi
11:55
Adela Popescu și Radu Vâlcan, vacanță în Grecia, în luna octombrie. Imagini inedite cu cei trei copii. „E absolut perfect”
POLITIC
luca-niculescu-8-octombrie-2026
10 oct.
Premierul desemnat Luca Niculescu anunță prioritățile din programul de guvernare: majorări pentru pensiile mici și reluarea legii salarizării unitare
Relațiile româno-ungare au devenit mai strânse în 2026 după schimbarea de guvern de la Budapesta, susține Valentin Năumescu. Foto: Getty Images
10 oct.
România și Ungaria își unesc forțele pentru bugetul UE și sprijinul pentru Ucraina
Ultimele știri
14:41
O româncă a fost jefuită într-o stație de metrou din Milano de doi bărbați care inițial s-au oferit să o ajute
14:30
Cum poți folosi aparatul de aer condiționat pentru încălzire în sezonul rece. Greșeala banală pe care mulți o fac cu telecomanda
14:11
Ai plătit loc la geam, dar ai nimerit în fața unui perete gol? De ce unele avioane nu au ferestre la toate scaunele
14:06
„Asia Express” 11 octombrie 2026. Regulile se schimbă în această seară
TRENDING
11:24
Val de ploi torențiale, lapoviță și ninsori și scăderi bruște de temperatură: ANM a emis un cod galben de vreme rea pentru 11 județe
10 oct.
5 mașini second-hand bune sub 5.000 de euro pe care le recomandă experții germani
9 oct.
Horoscop Urania | Previziuni astrologice pentru perioada 10 - 16 octombrie 2026. Luna Nouă în Balanță
09:04
Loto 6/49 din 11 octombrie 2026. Report de peste 2,54 milioane de euro la 6/49, categoria I
Polițiști în Germania, o femeie și un bărbat care stau cu spatele, poartă veste antiglonț și inscripția POLITZEI
13:56
O bandă de români a dat peste 29 de spargeri în Germania, iar din banii furați au cumpărat case de lux și lingouri de aur
hotel-notre-maison-cogne-tripadvisor
12:45
Un hotel din Italia le-a făcut plinul turiștilor la singura benzinărie din localitate: „Weekend cu rezervorul plin”
O femeie zâmbitoare ține în mână o cheie de cameră atașată la un breloc decorativ din lemn
12:40
Mii de români și-au transformat locuințele în afaceri profitabile. Câte case de vacanță și apartamente sunt acum pe Booking
Un magazin Ikea, pereții sunt colorați cu albastru, iar literele care formează scrisul sunt galbene. În fața magazinului sunt un gard viu verde și o parcare goală
11:31
Țara din Europa în care magazinele Ikea pot deveni adăposturi de urgență în caz de război sau pană de curent
Cât timp se fierb cartofii pentru piure
11:02
Cât timp se fierb cartofii pentru un piure reușit
Dafin, cimbru și mărar
10 oct.
Cum se conservă frunzele de dafin, cimbru și mărar pentru iarnă
Ce este zona 2 de efort în timpul antrenamentelor
17 sept.
Ce este zona 2 de efort și de ce e cea mai bună pentru arderea grăsimilor
De ce să pui un burete în sertarul cu legume al frigiderului
23 sept.
De ce să pui un burete în sertarul cu legume al frigiderului
Nicolae Ceaușescu. Sursa foto: Profimedia
Exclusiv
10:00
Războiul Securității din România comunistă cu coletele din străinătate. Ajutoare din Occident, tratate ca obiecte de spionaj
Serviciul de Protecție și Pază
Analiză
07:00
Serviciile secrete din România de după 1990. Cum a evoluat SPP de la garda personală a lui Iliescu la „statul paralel” al lui Pahonțu
Trei camioane într-o parcare
10 oct.
Șofer român de TIR, prins după ce a furat 1.200 de litri de motorină din trei camioane, în Italia. Cum l-au descoperit polițiștii
Avocado, înainte de recoltare, în Mexic Sursă foto: Getty Images.
10 oct.
Un fruct exotic a cucerit România, iar vânzările au explodat: dăm peste 49 de milioane de euro pe el, în fiecare an: „Se cultivă și la noi acum”
Ilie Bolojan și mai mulți lideri ai PNL
11:57
Noul PNL: Good Bye, USA și Deutschland Uber Alles?
Nicușor Dan, președintele României. Sursa foto: Hepta
10:31
Cinci luni de criză. Patru nominalizări. Nimeni nu s-a mișcat nici măcar un centimetru
Nicușor Dan, președintele României
9 oct.
Votați ce vreți, dar dup-aia anticipate. Asta trebuie să spună Dan
Luca Niculescu. Sursa foto: Dumitru Angelescu
Analiză
9 oct.
Luca Niculescu, reformatorul sau doar încă un premier desemnat?