Liderii partidului sunt constienti de erodarea electorala, care se va accentua, mai ales in acest an, sub atacurile sporite dinaintea alegerilor, in ciuda pastrarii locului 1 in sondajele de opinie. si atunci, nu precupetesc nici un efort pentru a-si asigura un procent de ici, unul de colo… Adunate cu migala, i-ar putea scuti de „neplacerea” de a-i invita si pe altii la masa guvernarii. Un astfel de gest, aproape neobservat de Opozitie, este intentia de a infiinta inca 2.000 de sectii de votare in mediul rural. Justificarea? Sa nu mai bata taranii atatia kilometri pentru a-si exercita dreptul democratic de a alege. Realitatea? Cateva procente bune pentru PSD intr-o zona care-i apartine traditional si in care controlul Opozitiei si al societatii civile asupra sectiilor de vot e departe de cel care poate fi exercitat in mediul urban.
Sa facem o socoteala simpla: cate 200 de voturi la fiecare sectie inseamna, in total, 400.000 de voturi, adica aproximativ 2,4% din totalul populatiei cu drept de vot, insa circa 3,4% din cei care si vin la vot. E mult? E putin?… Ganditi-va numai ca sunt nenumarate partide care s-ar da de ceasul mortii sa obtina atat! si e doar un exemplu vizavi de „grija” cu care Partidul pregateste alegerile. Vor fi ele libere si corecte? Mi se pare o impietate sa pui aceasta intrebare – asa cum fac unii lideri ai Opozitiei – intr-o Romanie care a mai trecut prin patru procese electorale si se pregateste sa adere la Uniunea Europeana in 2007. intrebarea justa ar fi: cat de „corect ghidate” vor fi alegerile?…